7 semne interesante că ești la ovulație. Ești tentată să te îmbraci în roșu!

Dacă nu știi când ești la ovulație, corpul îți dă câteva semne clare pe care să le iei în calcul.

Când ești la menstruație, simptomele sunt destul de vizibile. Numai când ne gândim la crampele deloc confortabile ni se schimbă starea complet. O altă fază a ciclului menstrual este și ovulația, care apare în a 14-a zi a ciclului și marchează cea mai fertilă perioadă a lunii. Dacă nu știi când ești la ovulație, corpul îți dă câteva semne clare pe care să le iei în calcul.

Fluctuațiile de estrogen și progesteron, principalii hormoni sexuali feminini, influențează până și hainele pe care alegi să le porți la ovulație, astfel încât să te simți mai atractivă. Nu ne crezi? Iată șapte semne care îți indică faptul că ești la ovulație.

Semne că ești la ovulație

Roșești

Nu trebuie să te rușinezi de faptul că roșești foarte repede. Un studiu realizat de Universitatea Glasgow arată că pielea femeilor este mai roz și mai îmbujorată atunci când sunt fertile, iar asta se întâmplă din cauza nivelului crescut de estradiol. Acest hormon atinge cote maxime la ovulație și face ca sângele să ajungă mai rapid către pielea feței, semnalând sănătatea și fertilitatea.

Vrei să ieși în evidență

Optezi pentru culori aprinse. Roșu, roz, cele două sunt cosiderate culorile iubirii cu un motiv. Potrivit unui studiu publicat în 2013 în jurnalul Psychological Science, cercetătorii au descoperit că femeile erau mai predispuse să opteze pentru haine de culoarea roșie atunci când se aflau la ovulație. Astfel s-a ajuns la concluzia că alegerile erau făcute de subconștient, din dorința de a ieși în evidență și de a atrage atenția.

Ai o strângere de mână mai fermă

În urma unui studiu realizat de Universitatea Adams State din Colorado s-a descoperit că femeile care au o strângere de mână mai fermă au și mai mulți copii. Această strângere fermă este un indicator subtil al fertilității, fiind totodată mai ușor de depistat un potențial partener.

Ai chipul mai luminos

Când ești la ovulație se poate citi pe chipul tău, arată un studiu realizat în Londra. Femeile fertile erau percepute de către bărbați ca fiind mai sănătoase, mai feminine și mult mai atrăgătoare, iar asta datorită nivelului de estrogen care crește odată cu ovulația, se arată într-un studiu din Proceedings of the Royal Society.

Ești mai motivată să mergi la sală

În urma fluctuațiilor nivelului hormonal este posibil să ai mai multă energie în timpul antrenamentelor față de orice altă fază a ciclului menstrual. Femeile sunt mult mai motivate să slăbească atunci când sunt la ovulație, se arată într-un studiu publicat în National Science Foundation. Cercetătorii speculează că acest lucru se datorează faptului că vor să arate mai bine pentru a atrage un partener.

Ai o voce mai sexy

Un studiu din 2015 publicat în jurnalul Physiology and Behavior arată că vocea femeilor se schimbă în funcție perioada ciclului menstrual, iar când se află la ovulație, timbrul este unul special. Hormonii afectează țesutul moale al laringelor, gâtul și corzile vocale la fel cum se întâmplă și cu cervixul, iar asta pentru că aceste țesuturi au receptori pentru estrogen și progesteron.

Dansezi mai sexy

Dacă ești sexy și știi asta, cu siguranță acest lucru se va vedea și în mișcările tale de dans, arată un studiu publicat în jurnalul Evolution & Human Behavior. Mai exact, studiul a fost făcut pe stripperițe, iar 80% dintre ele au câștigat un bacșiș mai mare atunci când erau la ovulație, iar asta pentru că optau pentru ținute mai provocatoare, maniere mai sexy de a dansa și chiar mersul era diferit.

Ești excitată

Legătura este destul de simplă: când ești la ovulație ești mult mai excitată din moment ce atunci sunt cele mai mari șanse să rămâi însăricinată. În zilele în care te simți foarte excitată ești și foarte fertilă. În timpul ovulației, nivelul de testosteron crește, iar acesta este responsabil pentru apetitul sexual.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu
Alexandra Necșoiu

ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected]

Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să ... citește mai mult