O nouă propunere legislativă ar putea aduce o schimbare semnificativă pentru părinții din România începând cu anul 2026. Un senator PSD a depus la Senat un proiect de lege care prevede acordarea unei zile libere părinților, la cerere, în prima zi de începere a anului școlar. Scopul acestei inițiative este de a le permite părinților să-și însoțească copiii la festivitățile de deschidere și să fie alături de ei într-un moment încărcat de emoție.
Potrivit expunerii de motive, senatorul inițiator subliniază importanța prezenței părinților în prima zi de școală sau de grădiniță:
„Festivitatea de deschidere a fiecărui an școlar reprezintă un moment special, plin de emoții, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Este esențial ca aceștia să fie alături de cei mici, pentru a le oferi sprijinul necesar și pentru a-i ajuta să se adapteze mai ușor la noul mediu.”
În prezent, părinții care doresc să participe la deschiderea anului școlar trebuie să-și ia o zi de concediu de odihnă sau să solicite învoire de la locul de muncă.
„Din păcate, începutul anului școlar coincide, de regulă, cu o zi lucrătoare, iar nu de puține ori angajatorii au refuzat învoirea sau au sancționat întârzierile angajaților”, se arată în textul propunerii legislative.
Conform proiectului, ziua liberă ar urma să fie acordată părinților definiți în Noul Cod Civil, pentru prima zi de începere a anului școlar din învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Măsura ar fi aplicată la cerere, fără a afecta alte drepturi salariale.
Pentru a deveni realitate, proiectul trebuie să fie adoptat de Senat și Camera Deputaților, apoi promulgat de Președinte și publicat în Monitorul Oficial. Dacă va fi aprobat, părinții ar putea beneficia de această zi liberă începând din septembrie 2026, odată cu debutul noului an școlar.
Codul Muncii prevede în prezent 17 zile libere legale pentru angajații care lucrează de luni până vineri. În 2025, 13 dintre acestea vor pica în timpul săptămânii. Noua propunere ar adăuga, practic, o zi liberă suplimentară pentru părinți, dar doar la cerere și în funcție de situație.
În paralel, Ministerul Educației a stabilit deja structura anului școlar 2025–2026, care va include:
Vacanța de iarnă: 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
Vacanța mobilă din februarie: în funcție de județ, între 9 februarie și 1 martie 2026
Vacanța de primăvară: 4 – 14 aprilie 2026 (cuprinde și Paștele ortodox și catolic)
Vacanța de vară: 20 iunie – 6 septembrie 2026
Pentru elevii de liceu sau postliceal, datele de final ale cursurilor vor diferi în funcție de nivelul de studii, dar începutul anului școlar va fi comun pentru toți, în prima parte a lunii septembrie.
Propunerea legislativă a fost primită cu interes în mediul online și în rândul organizațiilor de părinți. Mulți consideră că o astfel de zi liberă ar reprezenta un semn de respect față de rolul familiei în educația copiilor și ar elimina presiunea pe care mulți angajați o resimt la începutul anului școlar.
„Pentru un copil care merge pentru prima dată la școală sau la grădiniță, prezența părintelui este un factor de siguranță și confort emoțional. Această zi liberă nu este un moft, ci o investiție în echilibrul emoțional al familiei”, susțin psihologii contactați de presa centrală.
Dacă legea va trece de Parlament, părinții din România ar putea bifa, în calendarul zilelor libere din 2026, o nouă zi specială dedicată familiei și educației – o premieră în legislația muncii românești.
Sursă foto – Simol1407 / Envato