Vreme caniculară și disconfort termic ridicat, la început de iulie. Zonele în care temperaturile urcă din nou până la 40°C

România nu va scăpa de caniculă și disconfortul termic ridicat. Valul de căldură se menține în următoarele zile. Cum va fi vremea în București?
  • Publicat:
Vreme caniculară și disconfort termic ridicat, la început de iulie. Zonele în care temperaturile urcă din nou până la 40°C
Vreme caniculară cu furtuni și vijelii

Conform ANM, vremea va deveni călduroasă în următoarea perioadă, caniculară în anumite zone din ţară. Temperaturile maxime vor fi uprinse între 24 şi 37 de grade Celsius. În plus, vor fi şi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice. 

Temperaturi caniculare în următoarele zile

Vremea se menține extrem de caldă în vestul, sudul sud-estul și parțial în centrul țării. Mare parte a Olteniei, dar și Banatul și jumătatea de vest a Munteniei vor fi afectate de caniculă, începând de luni, 30 iunie 2025.

Maximele se vor încadra între 25 de grade (nordul Moldovei) și 37 de grade (vestul și sudul Olteniei). Minimele urmând să fie cuprinse între 8 și 21 de grade.

Vremea se va menține călduroasă în vestul și sudul țării, în prima zi din iulie. De asemenea, sud-vestul Olteniei nu va scăpa de caniculă.

Perioadele de timp călduroase vor alterna, însă, cu înnorări temporar accentuate, furtuni şi descărcări electrice. Potrivit ANM, canicula se va instala în anumite zone din țară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 37 de grade Celsius. Valorile termice resimțite ar putea atinge chiar și 43°C, arată Libertatea.

Cele mai ridicate temperaturi vor fi în vestul și sudul țării

În perioada 1 iulie, ora 09:00- 2 iulie, ora 09:00, maximele se vor situa între 24 de grade și 35 de grade, iar minimele între 9 și 20 de grade. Temperaturile vor scădea ușor și în Capitală, marți, urmând să se înregistreze maxime de 30-31 de grade.

Canicula se va instala din 3 iulie și va afecta mai multe zone ale țării. Cele mai ridicate temperaturi vor fi în vestul și local sud-vestul țării, unde va fi disconfort termic accentuat și maxime ce vor atinge 36 de grade. Vremea se va încălzi și în București,

„Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 și 36 de grade, iar cele minime între 11 și 22 de grade, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, spre 6 grade, dar și ușor mai ridicate în Dealurile de Vest până la 24 de grade”, arată prognoza ANM pentru ziua de joi, 3 iulie.

Foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News