Vaccinarea anti-HPV este gratuită pentru tinerii din această categorie

Începând cu 1 octombrie 2025, vaccinul anti-HPV devine gratuit pentru tinerii de 19-26 de ani.
  • Publicat:
Vaccinarea anti-HPV este gratuită pentru tinerii din această categorie

Începând de miercuri, 1 octombrie 2025, tinerii cu vârsta între 19 și 26 de ani, de ambele sexe, beneficiază de vaccinare anti-HPV gratuită în România.

Vaccinare gratuită anti-HPV

Măsura, salutată de Societatea de Obstetrică Ginecologie din România (SOGR), are potențialul de a proteja aproximativ 1,5 milioane de tineri și de a reduce semnificativ incidența cancerelor asociate infecției persistente cu HPV.

„Extinderea gratuității vaccinării anti-HPV pentru tinerii între 19 și 26 de ani este o decizie de sănătate publică care poate schimba statisticile privind incidența cancerelor cauzate de HPV în România. Trebuie să transformăm această oportunitate legislativă în acțiuni concrete: informare clară, acces la cabinete și sprijin pentru persoanele vulnerabile”, a declarat Prof. Dr. Elvira Brătilă, Președinte SOGR.

Specialiștii subliniază că vaccinarea anti-HPV este eficientă și la tinerii adulți, chiar dacă au avut deja contact sexual.

„Infecția cu HPV poate apărea la orice vârstă, iar consecințele unei infecții persistente pot include cancere și alte afecțiuni serioase. Vaccinarea oferă protecție împotriva acestor riscuri, reducând probabilitatea apariției bolilor cauzate de HPV”, explică Prof. Dr. Brătilă.

Beneficiile vaccinării la tinerii adulți

HPV – o problemă de sănătate publică

HPV este cea mai răspândită infecție virală cu transmitere sexuală, cu peste 200 de tipuri identificate, dintre care aproximativ 40 afectează zona genitală. Infecția poate fi asimptomatică și tranzitorie, dar anumite tulpini cu risc înalt pot duce la cancer. Tipurile de cancer asociate HPV includ:

  • Cancer de col uterin (99% cauzat de HPV)

  • Cancer vulvar (≈70%)

  • Cancer vaginal (≈75%)

  • Cancer anal (≈95%)

  • Cancer penian (≈60%)

  • Cancere orofaringiene (≈70%)

România înregistrează cea mai ridicată rată a mortalității prin cancer de col uterin din Europa. În fiecare an, aproape 3400 de femei primesc acest diagnostic și 1805 își pierd viața din cauza bolii.

SOGR recomandă ca medicii de familie, ginecologi, infecționiști și medicii din cabinetele studențești să promoveze vaccinarea anti-HPV la fiecare ocazie, pentru a crește acoperirea vaccinală și pentru a transforma acest program într-un real succes de sănătate publică.

Extinderea gratuității vaccinului HPV reprezintă astfel un pas crucial pentru prevenția cancerelor și pentru protecția sănătății tinerilor din România, oferind șansa la o viață mai sigură și mai sănătoasă.

Sursă foto –  Wavebreakmedia / Envato

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult