Un studiu a analizat activitatea creierului copiilor mici în timpul lecturii, jocurilor cu părinții și vizionării filmelor. Iată ce au descoperit cercetătorii.
Un copil de doi sau trei ani poate părea complet absorbit de un film, însă activitatea creierului său diferă atunci când citește o carte, rezolvă un puzzle sau se joacă alături de un părinte. Un studiu realizat la Universitatea Northwestern, cu ajutorul electroencefalografiei, a identificat diferențe în activitatea cerebrală a copiilor în timpul acestor experiențe. Cercetarea nu demonstrează că vizionarea filmelor afectează dezvoltarea, dar evidențiază rolul interacțiunilor directe în primii ani de viață.
Un copil mic poate sta liniștit în fața televizorului, urmărind cu atenție imaginile de pe ecran. Totuși, felul în care creierul său răspunde la această experiență diferă de reacțiile observate în timpul activităților desfășurate împreună cu un părinte. Cercetătorii de la Universitatea Northwestern din Statele Unite au folosit electroencefalografia (EEG), o metodă care înregistrează activitatea electrică a creierului prin intermediul unor senzori plasați pe scalp. Aceștia au analizat activitatea cerebrală a copiilor mici în timpul interacțiunilor cu părinții și în timp ce aceștia urmăreau un film alături de un adult.
Rezultatele au arătat o activitate mai redusă a undelor alfa și una mai ridicată a undelor theta în timpul interacțiunilor dintre copii și părinți, comparativ cu momentele în care copiii se uitau la film. Studiul oferă informații despre modul în care creierul copiilor răspunde la diferite experiențe cotidiene. Cercetătorii subliniază însă că au măsurat activitatea cerebrală în timpul acestor activități, fără să demonstreze că vizionarea ecranelor afectează dezvoltarea sau că jocurile interactive duc în mod obligatoriu la rezultate mai bune pe termen lung.
La cercetare au participat 49 de copii cu vârste cuprinse între 24 și 44 de luni. Aceștia aveau niveluri diferite de dezvoltare a limbajului, iar grupul a inclus atât copii cu autism, cât și copii fără acest diagnostic. Fiecare copil și persoana care îl îngrijea au purtat căști elastice cu senzori EEG, care au înregistrat activitatea electrică de la nivelul scalpului. Cercetătorii au urmărit activități familiare, precum citirea interactivă a unei cărți și rezolvarea unor puzzle-uri, apoi au comparat tiparele activității cerebrale cu cele înregistrate în timpul vizionării unui film alături de părinte.
Pentru a surprinde mai bine interacțiunile naturale, echipa nu s-a bazat exclusiv pe sarcini desfășurate în condiții strict controlate de laborator. Cercetătorii au analizat înregistrările video cadru cu cadru, identificând momentele în care părinții și copiii erau implicați într-o activitate comună.
Ulterior, au comparat activitatea cerebrală din acele momente cu cea observată atunci când copiii urmăreau filmul. Metoda le-a permis să studieze reacțiile creierului în situații obișnuite, apropiate de experiențele de zi cu zi ale familiilor.
Cercetătorii s-au concentrat asupra a două tipuri de unde cerebrale: alfa și theta. Activitatea mai redusă a undelor alfa este asociată adesea cu o stare de veghe și atenție, în timp ce o activitate mai ridicată a undelor theta poate fi asociată cu atenția socială și implicarea în interacțiuni.
În momentele în care copiii interacționau cu părinții, cercetătorii au observat în mod constant o activitate mai redusă a undelor alfa și una mai ridicată a undelor theta decât în timpul vizionării unui film.
Brittany Manning, profesor asistent de cercetare la Facultatea de Medicină Feinberg a Universității Northwestern și colaboratoare la studiu, a explicat că rezultatele au evidențiat o diferență între impresia că un copil este absorbit de un film și activitatea cerebrală observată în timpul implicării directe alături de un adult. Activități precum cititul împreună sau rezolvarea unui puzzle nu înseamnă doar că cel mic are ceva de făcut. Ele îi oferă ocazia să răspundă unei alte persoane, să își îndrepte atenția către același lucru ca adultul și să participe activ la o experiență comună.
Elizabeth Norton, autoarea principală a studiului, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Științe ale Comunicării și Tulburărilor de Limbaj de la Universitatea Northwestern și directoarea Laboratorului de Neuroștiințe pentru Limbaj, Educație și Lectură, a declarat că cercetarea evidențiază modul în care joaca și cititul împreună cu un copil pot aduce creierul într-o stare asociată învățării.
O altă constatare importantă a vizat copiii cu profiluri diferite de dezvoltare, inclusiv pe cei cu autism sau cu întârzieri în dezvoltarea limbajului. Cercetătorii au observat tipare similare ale activității cerebrale în timpul interacțiunilor dintre copii și părinți, chiar și în cazul celor cu particularități de dezvoltare diferite.
Potrivit lui Elizabeth Norton, copiii cu autism și cei cu întârzieri de limbaj au manifestat momente de implicare socială alături de părinți. Aceste momente au apărut mai rar decât în cazul copiilor cu dezvoltare tipică, însă activitatea cerebrală observată în timpul lor a prezentat tipare comparabile.
Această diferență este importantă deoarece arată că un copil care interacționează social mai rar poate avea totuși reacții cerebrale similare în momentele de conectare cu părintele. Rezultatul nu înseamnă că toți copiii au aceleași experiențe sau nevoi de dezvoltare. El subliniază însă importanța recunoașterii diferențelor individuale și a creării unor ocazii în care copiii să poată interacționa cu adulții.
Rezultatele oferă un reper practic pentru familiile cu copii mici: activitățile desfășurate împreună pot crea ocazii importante de interacțiune în primii ani de viață. Părinții nu au nevoie de jucării complicate sau de programe speciale de învățare pentru a încuraja aceste momente. Citirea unei cărți cu imagini, rezolvarea unui puzzle simplu, discutarea ilustrațiilor sau joaca împreună îi pot oferi copilului posibilitatea de a participa activ, în loc să urmărească doar ceea ce se întâmplă pe ecran.
Cercetarea nu stabilește o limită recomandată pentru timpul petrecut în fața ecranelor și nici nu demonstrează că fiecare vizionare a unui film este dăunătoare. Ea compară activitatea cerebrală a copiilor în timpul vizionării cu cea observată în interacțiunile directe cu persoana care îi îngrijește.
Prin urmare, rezultatele trebuie interpretate în limitele studiului, fără concluzia că filmele provoacă automat probleme de dezvoltare.
Echipa analizează în prezent și datele EEG înregistrate la părinți în timpul acelorași interacțiuni. Cercetătorii vor să afle dacă activitatea cerebrală a părinților și cea a copiilor devin sincronizate în momentele de implicare comună și dacă această sincronizare are legătură cu dezvoltarea limbajului și sănătatea mintală.
De asemenea, echipa speră să stabilească dacă astfel de măsurători ar putea fi folosite, în viitor, pentru identificarea copiilor care ar putea beneficia de sprijin timpuriu. Până atunci, studiul arată că lectura, puzzle-urile și joaca alături de părinți sunt asociate cu tipare distincte ale activității cerebrale față de vizionarea unui film. Cercetarea nu stabilește efectele pe termen lung ale acestor diferențe, dar oferă noi informații despre felul în care copiii mici răspund la interacțiunile din viața de zi cu zi.
Sursa: timesofindia.indiatimes.com
Sursa foto: Shutterstock