Descoperirea macabră din judeţul Vâlcea a șocat o țară întreagă! Conform informațiilor transmise de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru News.ro, niște pescari au observat o valiză plutind în râul Olt, în apropierea unui baraj. Pentru că era prea grea, aceștia au sunat la 112. Conform gazeta-valceana.ro, victima este Valentina Ioana Tănăsie, o tânără în vârstă de 28 de ani, originară din Filiași, județul Dolj. Tânăra a fost ucisă de propriul iubit, care este acum căutat de polițiști!
Tatăl tinerei de 28 de ani a mărturisit că Valentina trăia în teroare și era des agresată fizic de bărbatul cu care locuia în Vâlcea. Bărbatul a povestit că a vorbit de mai multe ori cu iubitul fetei şi că a avut o presimţire că ceva rău s-a întâmplat. A sunat la 112 şi le-a spus poliţiştilor că fiica lui a dispărut. Din păcate, tânăra a fost ucisă cu bestialitate!
„Știu că era cu iubitul ăsta, nenoricitul ăsta gelos. Am vorbit 40 de minute cu el și i-am spus să stea liniștit. Tot zicea că l-a înșelat, dar fata a spus că nu a avut treabă cu nimeni de când e cu el. Și fata mi-a zis: Tată, lasă-l în pace acum că e beat și eu îl iubesc”, a declarat pentru Antena 3 CNN tatăl Valentinei, Petru Tănăsie.
Valentina Ioana locuia de ceva timp în Horezu, în județul Vâlcea, alături de iubitul ei. După ce a omorât-o, Băltățeanu Gheorghe Vlăduț, în vârstă de 30 de ani, a fost dat în urmărire națională și internațională. Polițiștii încearcă în prezent să îl găsească.
„La data de 22.09.2026, IPJ Valcea a dispus darea în atenție a numitului Băltățeanu Gheorghe Vlădut, cetățean român, sex M, născut la 19 aprilie 1996, domiciliat în Com. Tomșani, sat Mirești, str. Mirești, nr.35, jud. Vâlcea. Persoana este suspectă de comiterea infracțiunii de omor. Se solicită tuturor structurilor operative ca, în cazul identificării, depistării sau obținerii de date privind locația acesteia, să procedeze cu maximă prudență, conform procedurilor legale, și să informeze de urgență IPJ Valcea – Centrul Operațional 0758100647”, a transmis IPJ Vâlcea.
Foto: facebook