Studiu alarmant: Locuitorii din apropierea acestor zone ar putea avea un risc crescut de Parkinson

Un nou studiu american ridică semne de întrebare cu privire la impactul pe termen lung al locuirii în apropierea terenurilor de golf asupra sănătății.
  • Publicat:
Studiu alarmant: Locuitorii din apropierea acestor zone ar putea avea un risc crescut de Parkinson

Un studiu recent publicat în prestigioasa revistă JAMA Network Open atrage atenția asupra unei posibile legături între apropierea de terenurile de golf și riscul crescut de boală Parkinson. Cercetarea, desfășurată în Statele Unite, a analizat peste două decenii de date medicale și indică faptul că locuirea în apropierea acestor zone verzi intens întreținute ar putea avea consecințe grave asupra sănătății.

Pesticidele – o sursă invizibilă de risc

Pentru a menține standardele estetice ridicate ale terenurilor de golf, în SUA se folosesc pesticide în cantități de până la 15 ori mai mari decât în Europa. Aceste substanțe chimice nu doar că pot ajunge în aerul respirat, ci se pot infiltra și în pânza freatică, contaminând apa potabilă. Astfel, persoanele care locuiesc în vecinătatea acestor terenuri sunt expuse atât prin consumul de apă, cât și prin inhalare.

Parkinson și distanța față de terenurile de golf

Cercetătorii au analizat 419 cazuri confirmate de Parkinson din Minnesota și Wisconsin, comparându-le cu peste 5.000 de persoane fără diagnostic, toate înregistrate în cadrul Rochester Epidemiology Project. S-a evaluat distanța dintre locuința persoanelor analizate și cel mai apropiat teren de golf, cu doi-trei ani înainte de debutul simptomelor bolii.

Rezultatele au fost surprinzătoare: riscul de Parkinson era cu 126% mai mare pentru cei care locuiau la mai puțin de un kilometru și jumătate de un teren de golf, comparativ cu cei aflați la peste 10 kilometri distanță. Mai mult, pentru fiecare milă (1,6 km) în plus față de un teren de golf, riscul de Parkinson scădea cu aproximativ 9%.

Apa contaminată și zonele vulnerabile

Studiul a analizat și tipurile de surse de apă potabilă – puțuri private, ape subterane sau surse de suprafață – și dacă acestea se aflau în zone vulnerabile la contaminare. Persoanele care primeau apă din zone cu terenuri de golf și geologie predispusă la infiltrare aveau un risc cu 82% mai mare de a dezvolta Parkinson. Asociațiile au fost mai puternice în zonele urbane, unde expunerea la pesticide aeropurtate este, probabil, mai intensă.

Deși rezultatele studiului arată o corelație clară, autorii subliniază că nu pot afirma cu certitudine că terenurile de golf cauzează boala Parkinson. Lipsa unor date despre expunerea profesională la pesticide sau alți factori de risc limitează concluziile.

Sursă foto – microgen / Envato

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult