Semnul care trădează apariția demenței. Modul în care o persoană își alege hainele ar putea fi un prim indiciu al bolii

Demența nu înseamnă doar pierderi de memorie, ci și schimbări subtile în comportament și capacitatea de judecată, care pot trece ușor neobservate.
  • Publicat:
Semnul care trădează apariția demenței. Modul în care o persoană își alege hainele ar putea fi un prim indiciu al bolii

Specialiștii trag un nou semnal de alarmă privind identificarea timpurie a demenței – o afecțiune care afectează tot mai multe persoane la nivel mondial. Deși pierderile de memorie sunt cel mai cunoscut simptom, medicii avertizează că boala poate fi detectată și prin semne mai subtile, cum ar fi modul în care o persoană se îmbracă.

Semne care prevăd apariția demenței

Potrivit Societății Alzheimer din Canada, persoanele aflate în stadiile incipiente ale demenței pot manifesta o judecată compromisă, care le determină să nu se îmbrace adecvat condițiilor meteo. De exemplu, pot purta haine groase în plină vară sau ținute subțiri în zile reci, fără a-și da seama de disconfortul provocat de temperatură.

„Uneori, oamenii pot lua decizii nepotrivite, dar o persoană care trăiește cu demență poate să nu mai recunoască nevoia de a se proteja sau să nu mai observe o problemă medicală evidentă. Astfel, alegerile vestimentare nepotrivite pot fi un semnal de avertizare”, explică organizația.

Pe lângă aceste manifestări, alte simptome timpurii ale bolii pot include dificultăți de concentrare, confuzie în timp și spațiu, probleme de limbaj, schimbări de dispoziție sau dezinteres față de activitățile zilnice. De asemenea, persoanele afectate pot uita frecvent informații recente, pot repeta întrebări sau pot întâmpina dificultăți în sarcini banale, cum ar fi pregătirea mesei.

Schimbările de comportament sunt semnificative

Schimbările de comportament sunt, de asemenea, semnificative: un individ poate deveni brusc iritabil, suspicios sau retras, chiar dacă anterior era sociabil și echilibrat. Medicii subliniază că aceste semne nu trebuie ignorate.

„Identificarea timpurie a simptomelor este esențială pentru a oferi sprijin și tratament adecvat. Dacă observați comportamente neobișnuite, este important să consultați medicul de familie sau un neurolog”, recomandă specialiștii.

Sursă foto – LightFieldStudios / Envato

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult