Se anunță zile de foc în minivacanța de Sfânta Maria. ANM a emis cod portocaliu și galben de caniculă

Canicula se prelungește în aproape toată România.
  • Publicat:
Se anunță zile de foc în minivacanța de Sfânta Maria. ANM a emis cod portocaliu și galben de caniculă
Canicula se prelungește în aproape toată România

În minivacanţa de Sfânta Maria, meteorologii ANM au emis un cod portocaliu şi galben de caniculă pentru jumătate din ţară. Temperaturile vor atinge până la 38 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Zile de foc în minivacanța de Sfânta Maria

Vineri, 15 august 2025, temperaturile vor atinge maxime de 37 de grade Celsius în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei dar şi vestul, centrul și sudul Munteniei. Și Capitala va fi lovită de valul de caniculă.

În București, cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18…19 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 15 grade.

Temperaturile trec de 38 de grade Celsius

Sâmbătă (16 august), valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica în județele Bihor, Arad și Timiș, unde disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 37… 38 de grade la umbră.

Valul de căldură se va menține în Maramureș, nordul Crișanei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest.

Duminică, în vestul, nordul, centrul țării și la munte vremea va fi instabilă, temperaturile vor scădea și mai ales după-aimaza și seara vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. Pe alocuri se vor acumula cantități mari de apă.

Foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News