În 2026, trecerea la ora de vară va avea loc mai devreme decât în anul precedent, conform calendarului stabilit la nivel european. Data oficială a fost deja fixată, iar specialiștii atrag atenția că această schimbare nu înseamnă doar ajustarea ceasurilor, ci are efecte și asupra ritmului nostru biologic, programului de muncă și celui școlar.
Înainte de schimbarea orei, pe 20 martie 2026, are loc echinocțiul de primăvară, eveniment care marchează debutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În această zi, durata zilei este aproape egală cu cea a nopții.
Din punct de vedere astronomic, Soarele se află exact deasupra ecuatorului Pământului și traversează ecuatorul ceresc din emisfera sudică în cea nordică. Poziția sa este cunoscută sub denumirea de „punct vernal”. Tot în jurul acestei date, Soarele răsare aproape perfect la est și apune aproape perfect la vest.
După 20 martie, zilele încep să crească treptat, iar nopțile devin tot mai scurte, proces care continuă până în jurul datei de 21 iunie, când are loc solstițiul de vară și este înregistrată cea mai lungă zi din an.
În România, trecerea la ora de vară va avea loc în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. La ora 03:00, ceasurile vor fi date înainte la 04:00, ceea ce înseamnă că vom dormi cu o oră mai puțin în acea noapte.
Comparativ cu 2025, schimbarea se produce cu o zi mai devreme. În 2025, ora de vară a început în noaptea de 29 spre 30 martie. Diferența nu este rezultatul unei decizii speciale, ci ține de regula aplicată în toate statele membre ale Uniunea Europeană: ora de vară începe în ultima duminică din martie, iar ora de iarnă revine în ultima duminică din octombrie.
Pentru că poziția ultimei duminici diferă în funcție de structura calendarului, aceasta poate cădea pe 29 sau 30 martie. În 2026, ultima duminică din martie este 29 martie.
Medicii și specialiștii în somnologie avertizează că schimbarea orei influențează ritmul circadian, adică „ceasul biologic” al organismului. În primele zile după ajustare pot apărea:
De regulă, adaptarea are loc rapid, însă este recomandat ca, în zilele premergătoare schimbării, ora de culcare să fie ajustată treptat, cu 10–15 minute mai devreme, iar odihna să fie prioritară.
La nivel internațional, dezbaterea privind eliminarea schimbării sezoniere a orei continuă de mai mulți ani. Conform datelor publicate de Statista, aproximativ 40% dintre țările lumii mai aplică sistemul de schimbare a orei, în timp ce circa 60% au adoptat un sistem cu oră fixă pe tot parcursul anului.
De asemenea, ora nu se modifică în China, India sau Japonia. Cele mai recente țări care au eliminat acest sistem sunt Mexic, Iran, Iordania și Siria, unde ultima schimbare a avut loc în 2022.
Pentru moment, România rămâne aliniată regulilor europene. Astfel, în 2026, vom trece la ora de vară în ultima duminică din martie, respectiv în noaptea de 28 spre 29 martie, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră.
Sursa foto: arhivă