Numărul cazurilor de gripă, mult mai mari decât în alți ani! Valul timpuriu de A(H3N2) pune presiune pe spitalele din România

Sezonul gripal 2025–2026 a debutat mai devreme și mai agresiv decât în anii anteriori, iar spitalele din România se confruntă deja cu un aflux mare de pacienți.
  • Publicat:
Numărul cazurilor de gripă, mult mai mari decât în alți ani! Valul timpuriu de A(H3N2) pune presiune pe spitalele din România

Unitățile de primiri urgențe raportează un aflux constant de pacienți cu febră mare, tuse seacă și epuizare severă, simptome caracteristice gripei. Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a avertizat încă din decembrie asupra circulației intense a virusului gripal A(H3N2), subclada K, confirmată prin probe de laborator. Tendința nu este una izolată: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) descrie sezonul 2025–2026 ca fiind timpuriu și dominat de aceeași subcladă, recomandând vaccinarea fără întârziere a persoanelor eligibile.

Sezonul gripal pune presiune pe spitalele din România

Datele INSP indică o creștere abruptă a cazurilor de gripă clinică la final de decembrie și început de ianuarie, iar secvențierile efectuate au confirmat prezența subcladei K în cazurile A(H3) analizate. Specialiștii avertizează că nu este vorba despre o „răceală mai puternică”, ci despre un val gripal cu potențial real de complicații.

Potrivit dr. Stephen Y. Liang, medic specialist în medicină de urgență în SUA, gripa H3N2 se remarcă printr-un debut adesea brutal. Mulți pacienți pot indica momentul exact în care boala s-a instalat, descriind o „prăbușire” rapidă a stării generale.

La adulți, tabloul clinic include de regulă febră mare cu frisoane, tuse seacă, dureri musculare intense, cefalee, durere în gât și o oboseală profundă. La copii pot apărea și simptome digestive, precum greață, vărsături sau diaree, iar la vârstnici gripa poate avea manifestări atipice: lipsa febrei, scăderea apetitului, amețeală sau confuzie.

De este îngrijorător H3N2

Istoric, tulpinile H3N2 au fost asociate cu sezoane mai severe, în special la persoanele peste 65 de ani și la copiii mici, din cauza ratelor mai mari de spitalizare și a riscului crescut de complicații pulmonare. Gripa poate evolua rapid spre pneumonie virală sau poate favoriza suprainfecții bacteriene, dar și decompensarea unor boli cronice precum insuficiența cardiacă, diabetul, astmul sau BPOC.

În acest sezon, autoritățile sanitare din SUA au raportat deja decese pediatrice asociate gripei, un semnal de alarmă privind severitatea valului.

În contextul circulației simultane a mai multor virusuri respiratorii – gripă, COVID-19, RSV – diferențierea doar pe baza simptomelor este dificilă. Testele rapide de acasă, inclusiv cele combinate gripă–COVID-19, pot oferi o orientare, însă rezultatele negative nu exclud boala. Specialiștii atrag atenția că aceste teste pot da rezultate fals negative, mai ales în primele zile.

Pentru persoanele cu risc crescut de complicații, recomandarea este clară: evaluare medicală promptă, chiar și în cazul unui test negativ la domiciliu.

Tratamentul eficient pentru gripă

Deși există discuții despre o nepotrivire parțială între tulpina dominantă și vaccinul din acest sezon, datele arată că vaccinarea reduce semnificativ riscul de forme severe și de spitalizare. Estimările europene indică o eficiență ridicată la copii și adolescenți în prevenirea prezentărilor la spital și un beneficiu important și la adulți, chiar în contextul subcladei K.

Antiviralele, precum oseltamivir sau baloxavir, pot face diferența dacă sunt administrate cât mai devreme, ideal în primele 48 de ore de la debut. Pentru pacienții vulnerabili, tratamentul nu ar trebui amânat până la confirmarea de laborator atunci când suspiciunea clinică este puternică. În formele severe, beneficiul poate exista chiar și dacă terapia este începută mai târziu.

Majoritatea pacienților se pot recupera la domiciliu, cu izolare, hidratare, odihnă și tratament simptomatic. Totuși, prezentarea la medic este necesară dacă febra persistă mai multe zile, dacă simptomele se agravează după o aparentă ameliorare sau dacă pacientul are boli cronice și o stare generală mai proastă decât de obicei.

Urgența medicală este obligatorie în caz de dificultăți de respirație, durere toracică persistentă, confuzie, amețeli severe sau semne de deshidratare. La copii, semnalele de alarmă includ buzele albăstrui, letargia marcată, respirația grea sau febra însoțită de erupții.

Un sezon diferit, un risc real

ECDC și INSP descriu iarna 2025–2026 ca un sezon gripal timpuriu și intens, alimentat de subclada K a virusului A(H3N2). În România, volumul mare de cazuri raportat încă de la început de an confirmă avertismentele specialiștilor. Mesajul este unul clar: gripa din acest sezon nu trebuie subestimată, iar prevenția, recunoașterea rapidă a simptomelor și accesul timpuriu la îngrijire medicală pot face diferența între o evoluție ușoară și una cu complicații grave.

Sursă foto –  romankosolapov / Envato

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult