Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) rămâne una dintre cele mai discutate afecțiuni ale copilăriei și adolescenței, dar și o provocare pentru mulți adulți. Deși tratamentele moderne, în special cele medicamentoase, s-au dovedit extrem de eficiente în gestionarea simptomelor, un mit continuă să ridice semne de întrebare: „Medicația pentru ADHD provoacă dependență?”.
Stimulentele precum metilfenidatul (Ritalin, Concerta) sau amfetaminele (Adderall, Vyvanse) acționează asupra dopaminei și norepinefrinei – neurotransmițători implicați și în mecanismele de recompensă și dependență.
Această suprapunere a alimentat temerea că tratamentul ar putea transforma pacienții în dependenți. Totuși, studiile arată că, atunci când sunt administrate corect și sub supraveghere medicală, aceste medicamente nu provoacă dependență. Mai mult, ele ajută la restabilirea echilibrului cerebral și reduc comportamentele de risc.
O analiză a 15 studii pe termen lung a demonstrat că pacienții tratați cu medicamente pentru ADHD în copilărie nu prezintă un risc mai mare de a dezvolta dependențe comparativ cu cei netratați. Dimpotrivă, cercetările sugerează că lipsa tratamentului poate favoriza consumul de substanțe, întrucât persoanele cu ADHD netratat tind să caute alinare prin alcool, nicotină sau droguri.
Stimulentele rămân prima opțiune terapeutică, cu forme cu acțiune scurtă sau prelungită. Versiunile cu eliberare lentă sau promedicamentele (ex. Vyvanse) sunt concepute special pentru a reduce riscul de abuz.
Non-stimulentele (atomoxetina, guanfacina, bupropionul) sunt o alternativă sigură pentru pacienții cu risc crescut de dependență sau cu reacții adverse la stimulente.
Medicii aplică măsuri stricte pentru prevenirea abuzului: aleg formule cu acțiune lungă, verifică periodic pacienții și colaborează cu familiile. În cazurile cu antecedente de consum de substanțe, planurile terapeutice sunt adaptate individual, deseori cu implicarea specialiștilor în adicții.
Sursă foto – eakkachaih / Envato