O nouă clinică stomatologică, M&M Dental Team, și-a deschis oficial porțile în București, marcând extinderea unui business aflat pe piață de peste două decenii. Evenimentul de inaugurare, organizat pe 23 aprilie 2026 într-un cadru elegant din zona One Cotroceni, a adus în prim-plan viziunea fondatorului, Dr. Cristian Mina, medic specialist în ortodonție și ortopedie dento-facială.
Clinica, deja bine cunoscută în Constanța, vine în întâmpinarea unei nevoi reale a pacienților din Capitală.
„Am considerat că este un pas firesc, având în vedere că avem pacienți care veneau din București înspre Constanța. După mai bine de două decenii, este momentul să venim noi în sprijinul lor”, a explicat Dr. Mina.
Noua unitate din București este echipată cu tehnologii moderne menite să crească precizia și confortul tratamentelor. Printre acestea se numără radiologia dentară 3D (CBCT) și scanările intraorale, care înlocuiesc amprentele clasice.
„Scanările intraorale elimină în mare parte disconfortul amprentelor tradiționale și sunt mult mai fidele. În plus, folosim softuri speciale pentru măsurători cefalometrice, ceea ce reduce timpul de analiză de la zeci de minute la doar 2-3 minute și crește semnificativ precizia tratamentelor”, a detaliat medicul.
De asemenea, lucrările protetice sunt realizate cu ajutorul tehnologiei digitale și al frezării computerizate, în colaborare cu tehnicieni dentari specializați.
Unul dintre obiectivele principale ale echipei este reducerea anxietății pacienților, o problemă frecventă în stomatologie.
„Totul începe de la comunicare. Majoritatea pacienților vin cu temeri din experiențe anterioare. Încercăm să le explicăm clar fiecare etapă și să le oferim încredere. Durerea zero nu există, dar poate fi redusă semnificativ astfel încât confortul pacientului să crească”, a subliniat Dr. Mina.
Medicul atrage atenția asupra importanței controalelor regulate, în contextul în care mulți pacienți ajung la dentist doar când apar dureri.
„Nu există > la dinți, este un mit. Durerea apare din cauza cariilor sau infecțiilor și trebuie tratată. Recomandăm vizite regulate la 4-6 luni pentru prevenție. Este mult mai simplu, mai ieftin și mai puțin traumatizant decât tratamentele complexe ulterioare”, a explicat acesta.
Dr. Mina a evidențiat și legătura dintre sănătatea orală și cea generală: „Cavitatea orală este o poartă de intrare pentru infecții care pot afecta întregul organism, inclusiv sistemul cardiovascular sau alte organe”.
Noua clinică din București dispune, în prezent, de două unituri dentare și o sală dedicată dermatologiei, completând infrastructura existentă din Constanța. În ceea ce privește viitorul, planurile sunt clare: „Nu cred că ne vom opri aici. Este un domeniu în continuă evoluție. Investiția în tehnologie este importantă, dar și mai importantă este investiția medicului în propria pregătire, prin cursuri și specializări continue”.
Prin această extindere, M&M Dental Team își propune să aducă mai aproape de pacienți servicii stomatologice moderne, centrate pe prevenție, confort și tratamente personalizate.