Au trecut 20 de ani de când Danielle Imbo și Richard Petrone au dispărut fără urmă, într-una dintre cele mai enigmatice cazuri din istoria recentă a Statelor Unite. Pe 19 februarie 2005, cei doi au fost văzuți ultima dată părăsind un bar de pe South Street din Philadelphia, îndreptându-se spre camioneta lui Richard – un Dodge Dakota negru din 2001. De atunci, nici ei și nici vehiculul nu au mai fost găsiți, în ciuda eforturilor uriașe ale autorităților și implicării FBI-ului, scrie CNN.
În seara dispariției, cuplul se întâlnise cu prieteni apropiați pentru a petrece câteva ore împreună. În jurul orei 23:45, cei doi au plecat din bar, iar de acolo orice urmă s-a pierdut. Nicio cameră de supraveghere nu a surprins mașina trecând pe podurile Benjamin Franklin sau Walt Whitman, iar telefoanele și cardurile lor de credit nu au mai fost folosite niciodată.
„Știam că ceva nu e în regulă când nu am primit niciun semn de la el”, a declarat Marge Petrone, mama lui Richard.
„Telefonul lui nu a fost niciodată oprit fără motiv.”
De-a lungul anilor, FBI-ul și poliția din Philadelphia au verificat sute de piste, au audiat aproape 300 de persoane și au efectuat scufundări în râul Delaware, în căutarea camionetei dispărute. Niciun indiciu concret nu a fost descoperit. Au fost analizate ipoteze privind o crimă pasională, o răzbunare legată de datorii sau chiar implicarea mafiei. Niciuna nu s-a confirmat.
La începutul anilor 2000, tehnologia era limitată, iar lipsa camerelor de securitate și a smartphone-urilor a îngreunat investigația.
„În 2005 nu aveam camere digitale peste tot, nici iPhone-uri. Pur și simplu nu existau suficiente dovezi video pentru a ști pe ce drum au apucat”, a explicat unul dintre anchetatorii de caz.
În timp, relațiile dintre familiile celor doi s-au deteriorat, pe fondul frustrării și al lipsei de răspunsuri. Fiecare parte a avansat propriile teorii despre ce s-ar fi putut întâmpla, iar tensiunile au crescut.
„Este ca și cum ai sta într-un câmp imens de zăpadă neatinsă, fără urme, fără direcție”, a spus John Ottobre, fratele lui Danielle, descriind sentimentul neputinței care îi însoțește de 20 de ani.
În ciuda trecerii timpului, FBI-ul nu a abandonat ancheta. Biroul Federal continuă să primească ponturi și cere ajutorul publicului. O recompensă de 15.000 de dolari este oferită pentru orice informație care ar putea duce la elucidarea cazului sau la identificarea celor responsabili.
„Trebuie să am încredere că dreptatea va veni. Este singurul lucru care mă ține în viață”, spune cu emoție Marge Petrone.
Sursă foto – guyswhoshoot / Envato