Carmen Harra, previziuni pentru anul 2026! Ce îi așteaptă pe români, încă din luna ianuarie

Carmen Harra vine cu previziuni care dau fiori: anul 2026 nu este unul obișnuit, ci începutul unei etape complet noi, ce se va întinde până în 2033.
  • Publicat:
Carmen Harra, previziuni pentru anul 2026! Ce îi așteaptă pe români, încă din luna ianuarie

Carmen Harra, una dintre cele mai cunoscute voci din zona numerologiei și psihologiei intuitive, a vorbit recent despre anul 2026, pe care îl descrie drept un prag important pentru omenire. Potrivit acesteia, perioada care urmează nu va fi lipsită de provocări, însă va aduce o schimbare de direcție și o energie nouă, resimțită atât la nivel individual, cât și colectiv.

Carmen Harra, previziuni pentru 2026

Într-un interviu acordat Click.ro, Carmen Harra a explicat că 2026 este, din punct de vedere numerologic, un „an 1”, asociat începuturilor. După un interval marcat de instabilitate economică, tensiuni politice și nesiguranță socială, anul viitor ar putea reprezenta startul unei etape complet diferite, în care oamenii vor simți nevoia de reconstrucție și reinventare. Chiar dacă problemele nu vor dispărea peste noapte, percepția generală asupra viitorului ar urma să se schimbe.

Clarvăzătoarea susține că această transformare nu este una de scurtă durată, ci debutul unui ciclu amplu, care se va întinde până în jurul anului 2033. În acest interval, omenirea ar urma să intre într-o „frecvență diferită”, în care accentul se va pune pe conștientizare, creativitate și dorința de a construi un viitor mai echilibrat. Potrivit acesteia, oamenii vor începe să înțeleagă mai clar legătura dintre stările emoționale, gânduri și realitatea pe care o creează în jurul lor.

“Anul 1, deoarece 2026 este anul 1, înseamnă pentru multă lume un nou început. Înseamnă un început și pentru omenire în general, chiar și pentru români, din multe puncte de vedere, chiar dacă conflictele politice continuă, chiar dacă prețurile se duc în sus, chiar dacă piața imobiliară este încă foarte ridicată, chiar dacă oamenii se zbat cu prețurile, cu pensiile, și există această stare conflictuală în lumea întreagă, totuși, omenirea în 2026 vede o rază de lumină și percepe o posibilitate de a ne îndrepta într-o altă direcție în viitor mult mai bună. Și este începutul următorilor șapte, opt, chiar nouă ani aș putea să spun, până în 2033, când intrăm într-o frecvență diferită.

Noi suntem ființe care rezonăm, vibrăm pe diferite frecvențe și în funcție de stările noastre emoționale, creăm o altă realitate, iar omenirea parcă se trezește puțin în dorința de a crea o altă lume.”, a povestit Carmen Harra.

Deși recunoaște că anul 2026 va continua să aducă provocări, precum creșterea prețurilor sau instabilitatea din anumite domenii-cheie, Carmen Harra vorbește despre apariția unei „raze de lumină”. Aceasta s-ar putea manifesta prin schimbări de mentalitate, decizii curajoase și inițiative menite să schimbe cursul lucrurilor, atât la nivel personal, cât și social.

O carieră complexă

Cunoscută publicului larg pentru previziunile sale legate de evenimente majore, Carmen Harra are, de fapt, o carieră complexă. Puțini știu că, înainte de a deveni numerolog, a fost cântăreață, făcând parte din trupa Trio Express. Ulterior, și-a construit un parcurs academic solid, devenind psiholog și obținând titlul de doctor în psihologie în Statele Unite ale Americii.

Stabilită de ani buni la New York, Carmen Harra a apărut de-a lungul timpului în emisiuni importante din SUA și a consiliat numeroase personalități internaționale. Ea subliniază constant că nu se consideră ghicitoare, ci un specialist care crede în puterea minții și în capacitatea oamenilor de a-și influența propriul destin.

În viziunea sa, anul 2026 nu este doar o schimbare de calendar, ci un moment-cheie care poate deschide drumul către o lume diferită, pentru cei dispuși să accepte transformarea și să privească înainte cu mai multă speranță.

Sursă foto – Facebook

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult