Când primesc pensionarii cu venituri mici al doilea sprijin financiar de 400 de lei?

Peste 2,7 milioane de pensionari cu venituri mici vor primi, înainte de sărbători, al doilea sprijin financiar de 400 de lei!
  • Publicat:
Când primesc pensionarii cu venituri mici al doilea sprijin financiar de 400 de lei?

Guvernul României se pregătește să acorde pensionarilor cu venituri reduse a doua tranșă a sprijinului financiar de 400 de lei, parte din pachetul total de 800 de lei destinat acestora în perioada sărbătorilor de iarnă. Autoritățile au anunțat că toate documentele, taloanele și viramentele către bănci sunt pregătite, astfel încât plata să se realizeze fără întârzieri, fie prin Poșta Română, fie prin transfer bancar.

Pensionarii cu venituri mici primesc bani de la stat

Conform datelor oficiale, aproximativ 2.750.000 de pensionari cu venituri lunare de maximum 2.574 de lei vor beneficia de această sumă în decembrie 2025. Pensionarii care primesc pensia prin intermediul poștașilor vor începe să încaseze banii din 2 decembrie, în timp ce cei care utilizează carduri vor primi sumele începând cu 12 decembrie, conform calendarului stabilit de autorități.

Reprezentanții Casei de Pensii au precizat că, în cazul apariției unor întârzieri sau neconcordanțe, persoanele care îndeplinesc condițiile trebuie să contacteze instituția pentru verificarea situației. „Dacă vor fi persoane care se consideră îndreptățite la acest ajutor și nu l-au încasat, e bine să facă o sesizare, de preferat pe email-ul Casei de Pensii, pentru a vedea care sunt motivele pentru care nu s-a făcut plata”, au transmis oficialii, potrivit Newsweek.

Sprijinul financiar de 400 de lei se acordă exclusiv pensionarilor ale căror venituri nu depășesc 2.574 de lei și care nu beneficiază de alte forme de ajutor sau indemnizații suplimentare. Această măsură face parte dintr-un pachet social mai amplu, menit să compenseze impactul major al inflației asupra puterii de cumpărare a seniorilor.

Vouchere pentru plata facturilor

Pe lângă această sumă, pensionarii cu venituri de până la 1.950 de lei pot solicita vouchere lunare de 50 de lei pentru plata facturilor la energie electrică. Acestea se acordă doar la cerere și sunt virate la începutul fiecărei luni pentru luna precedentă.

De asemenea, până la finalul anului va fi achitată și a doua tranșă de 125 de lei pe cardul de alimente pentru pensionarii care primesc pensia minimă de 1.281 de lei. Toate aceste măsuri se înscriu în efortul autorităților de a susține nivelul de trai al celor mai vulnerabili seniori, în pragul sărbătorilor de iarnă.

Sursă foto – wirestock / Envato

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult