Ai venituri din străinătate? Iată ce trebuie să plătești la stat ca să eviți amenzi uriașe

Românii care câștigă bani din afara țării trebuie să depună o declarație, ca să evite amenzile.
  • Publicat:
Ai venituri din străinătate? Iată ce trebuie să plătești la stat ca să eviți amenzi uriașe

Românii care obțin venituri din afara țării au obligația legală de a depune Declarația Unică și de a achita impozitul aferent, conform legislației fiscale în vigoare. Potrivit ANAF, cota de impozit pentru veniturile realizate în străinătate este de 10%, iar formularul utilizat este Declarația Unică – formular 212.

Tipuri de venituri care trebuie declarate

Acest lucru se aplică nu doar persoanelor cu activități profesionale externe, ci și artiștilor sau sportivilor care primesc plăți din străinătate pentru activități desfășurate în România. Orice venit obținut dintr-o sursă străină trebuie declarat, pentru ca statul să stabilească impozitul datorat.

Persoanele fizice trebuie să includă în Declarația Unică și alte tipuri de venituri, precum:

  • Drepturi de autor și alte drepturi de proprietate intelectuală;

  • Cedarea folosinței bunurilor; activități agricole, piscicultură sau silvicultură;

  • Dividende și dobânzi; premii și câștiguri din jocuri de noroc;

  • Transferuri de proprietăți și instrumente financiare, inclusiv instrumente derivate;

  • Pensii sau remunerații ale membrilor consiliilor de administrație, administratorilor și cenzorilor;

  • Alte venituri supuse impozitării conform Codului fiscal.

Dacă veniturile au fost deja impozitate în statul de proveniență sau există convenții pentru evitarea dublei impuneri, suma datorată în România se ajustează corespunzător. Pentru veniturile realizate în 2025, termenul limită pentru depunerea Declarației Unice la ANAF este 25 mai 2026.

Când se plătește contribuția la sănătate (CASS)

Pe lângă impozitul pe venit, unele persoane pot fi obligate să plătească și contribuția la sănătate (CASS), de 10%, calculată în funcție de salariul minim brut pe economie, stabilit pentru 2025 la 4.050 lei. Aceasta se aplică doar în anumite situații, cum ar fi atunci când veniturile depășesc anumite praguri sau contribuabilul optează pentru plata acesteia.

Nivelul CASS se stabilește astfel:

  • Venituri între 6 și 12 salarii minime brute (24.300 – 48.600 lei): CASS de 2.430 lei;

  • Venituri între 12 și 24 salarii minime brute (48.600 – 97.200 lei): CASS de 4.860 lei;

  • Venituri de cel puțin 24 salarii minime brute (97.200 lei și peste): CASS de 9.720 lei.

Românii care obțin venituri din străinătate trebuie, așadar, să verifice cu atenție dacă au obligația de a declara sumele și de a plăti impozitul sau contribuțiile aferente, în funcție de tipul și nivelul veniturilor realizate. Întârzierea sau necompletarea corectă a Declarației Unice poate atrage penalități și dobânzi calculate de ANAF.

Sursă foto – coolhand1180 / Envato

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult