Afecțiunea de care suferă Cheloo. Mesajul alarmant transmis de rapper

Rapperul Cheloo, pe numele său real Cătălin Ștefan Ion, a ajuns din nou în centrul atenției după un incident petrecut la Spitalul Municipal Câmpina.
  • Publicat:

Rapperul Cătălin Ștefan Ion, cunoscut publicului sub numele de Cheloo, a ajuns vineri, 19 iunie, în atenția autorităților după un incident petrecut la Spitalul Municipal Câmpina. Artistul ar fi fost imobilizat și încătușat de polițiști după ce ar fi încercat să părăsească unitatea medicală fără acordul medicilor.

Chello a fost internat la Psihiatrie

Potrivit informațiilor disponibile, Cheloo s-ar fi prezentat la spital posibil sub influența unor substanțe psihoactive. În timpul evaluării medicale, acesta ar fi încercat să plece, iar ulterior ar fi suferit o leziune superficială, motiv pentru care a fost necesară intervenția unui echipaj medical și transportarea lui la o unitate de primiri urgențe.

După evaluarea medicală, artistul a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Voila, unde a rămas internat sub supraveghere.

Reprezentanții Poliției Prahova au transmis că verificările efectuate în urma incidentului nu au indicat săvârșirea unor fapte de natură penală sau contravențională.

Un artist cunoscut pentru declarațiile directe

Cheloo, membru al trupei Paraziții, este unul dintre cei mai controversați artiști din muzica românească. Cunoscut pentru stilul direct și pentru aparițiile sale fără compromisuri, rapperul a devenit de-a lungul anilor și o figură remarcată în televiziune, fiind apreciat de unii și criticat de alții pentru opiniile exprimate public.

În spațiul public s-a vorbit și despre problemele sale de sănătate. Artistul a recunoscut în trecut că este daltonist, o tulburare de vedere care afectează capacitatea unei persoane de a distinge anumite culori, cel mai frecvent roșul și verdele.

Daltonismul, numit medical cecitate cromatică, apare atunci când anumite celule receptoare ale retinei nu funcționează corect, ceea ce duce la dificultăți în perceperea culorilor.

Un episod controversat și în trecut

Incidentul de la Câmpina nu este primul moment în care Cheloo a avut probleme cu autoritățile. În trecut, polițiștii au fost chemați după ce un bărbat ar fi făcut scandal în curtea Catedralei Mântuirii Neamului și ar fi refuzat să plece.

Ulterior, acesta ar fi fost identificat ca fiind Cheloo. Artistul a fost testat de un echipaj al Brigăzii Rutiere, rezultatul fiind pozitiv la DrugTest și negativ la alcool. A fost ulterior condus la INML pentru recoltarea probelor biologice.

La acel moment, rapperul a declarat:

„Nu am condus sub influența alcoolului, nu am condus sub influența substanțelor interzise. Nici nu mai vreau să-mi aduc aminte.”

Întrebat de ce a intrat cu mașina în curtea bisericii, Cheloo a explicat:

„Pe poartă doamnă, n-am intrat pe nicio barieră. În fața magazinului de unde doream să achiziționez o iconiță pentru a o face cadou unor oameni care veniseră să se împace în biserică.”

Artistul a susținut atunci că nu a avut intenții negative și că situația a fost interpretată greșit.

Mesaj video cu acuzații și confesiuni personale

După acel episod, Cheloo a publicat un mesaj video în care a vorbit despre starea sa și despre convingerea că este victima unei situații pe care nu o poate explica.

„Eu sunt convins că pe data de 12 mai nu am consumat decât o bere și o gură de bere artizanală. Este tot pe ce am pus gura în viața asta. Jur pe tot ce mi-e mai scump în viața asta că trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”, a spus artistul.

În același mesaj, acesta a afirmat că se simte izolat și că nu reușește să demonstreze ceea ce susține:

„Nu am cum să vă demonstrez. Este doar vorba mea contra tuturor. Îmi cer scuze, dar nu simt decât că am fost luat de prost și îmi pare rău că sunt în continuare un om bun așa cum mă cred de când mă știu.”

Cheloo a vorbit și despre o posibilă stare psihică dificilă:

„Este posibil să fiu într-o stare foarte gravă. Este foarte, foarte ciudat, complicat că lucrează de ceva timp sau de mult la mine.”

Artistul a mai spus că familia și copiii săi au reprezentat un punct de sprijin:

„Dragostea față de familia și copiii mei a fost cea care m-a luat din locul în care eram somatizat sau hipnotizat, nu știu încă.”

În finalul mesajului, rapperul s-a adresat celor care îl cunosc de mulți ani:

„Mă știi din 1995. Mă adresez oamenilor care mă știu de o viață, frate.”

Sursă foto – Facebook

Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult