Simptomul TĂCUT al diabetului. Apare la sâni și se confundă cu cancerul

O femeie în vârstă de 64 de ani din China a ajuns la spital cu un nodul „ferm”, dar care se deplasa, aflat chiar în sânul drept. Află care este simptomul diabetului.
  • Publicat:
Simptomul TĂCUT al diabetului. Apare la sâni și se confundă cu cancerul
Foto: shutterstock

O femeie în vârstă de 64 de ani din China a ajuns la spital cu un nodul „ferm”, dar care se deplasa, aflat chiar în sânul drept. Medicii au crezut că femeia, care a fost diagnosticată cu diabet de tip 2, ar putea avea cancer de sân, motiv pentru care au sugerat ca nodulul să fie îndepărtat. După intervenție, specialiștii au făcut mai multe teste și au descoperit că nodulul nu era canceros, ci era rezultatul unei afecțiuni numită mastopatia diabetică, un simptom tăcut al diabetului.

Mastopatia diabetică este o afecțiune rară a sânului care apare în rândul persoanelor care nu își țin diabetul sub control. De cele mai multe ori este diagnosticat la femeile cu diabet de tip 1, dar această afecțiune a fost depistată și la femeile și bărbații cu diabet de tip 2.

Potrivit Diabetes UK nu se știe clar cauza mastopatiei diabetice, dar nivelul crescut de glucoză din sânge joacă un rol esențial. Această afecțiune rară nu a fost atât de mult studiată, dar experții consideră că nu este neapărat necesară îndepărtarea acestui nodul, mai ales că acesta tinde să se regenereze dacă glucoza din sânge nu este ținută sub control.

În Journal of Medical Case Reports, medicii au cerut mai multe cercetări asupra mastopatiei diabetice pentru a putea ajunge la un diagnostic mai bun, dar și la strategii de tratament mai eficiente.

Medicii au descoperit că femeia nu își ținea diabetul sub control după ce nodulul i-a fost îndepărtat.

„Tratamentul ar trebui să se concentreze pe controlul diabetului și simptomelor asociate”, au spus aceștia potrivit The Sun.

La trei luni după intervenție, din fericire, nodulul nu a recidivat.

Există un record de cinci milioane de persoane care au diabet de tip 1 sau de tip 2 în Marea Britanie, iar dintre aceștia 850.000 nici nu știu că îl au.

Diabetul de tip 1 înseamnă că sistemul imunitar atacă și distruge celulele care produc insulină. Diabetul de tip 2 apare atunci când organismul nu produce suficientă insulină sau când celulele din organism nu reacționează la insulină.

Netratat poate duce la complicații pe termen lung, precum boli cardiovasculare, boli de rinichi, pierderea vederii sau chiar deces.

Alexandra Necșoiu - Redactor-șef
ALEXANDRA NECŞOIU, redactor-șef, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe ...
citește mai mult
VIDEO | Ce să mănânci la micul dejun dacă vrei să slăbești, conform nutriționistului Tania...
Acuzații dure pentru Siegfried Mureșan. Elena Udrea ridică întrebări legate de integritatea premierului desemnat: Este...
Cele mai spectaculoase băi termale de iarnă din România. Locurile unde intri în apă fierbinte...
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
FOTO Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Valentinei, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză pe râul...
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Ce s-a aflat acum despre Daniela Moraru, iubita lui Cheloo. Detalii neștiute despre femeia care...
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
VIDEO | Ce să mănânci la micul dejun dacă vrei să slăbești, conform nutriționistului Tania...