Poţi deveni nemuritor?

O membrană elastică şi subţire, creată cu ajutorul unei imprimante 3D, care, teoretic, ar putea menţine bătăile inimii la nesfârşit şi preveni infarctul, a fost pusă la punct de cercetătorii americani, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
06.03.2014
Poţi deveni nemuritor?

O membrană elastică şi subţire, creată cu ajutorul unei imprimante 3D, care, teoretic, ar putea menţine bătăile inimii la nesfârşit şi preveni infarctul, a fost pusă la punct de cercetătorii americani, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Membrana este elastică şi subţire, concepută astfel încât să acopere inima ca o mănuşă, fiind prevăzută cu electrozi subţiri care monitorizează funcţia cardiacă, iar proprietăţile sale au fost testate pe o inimă de iepure, în condiţii de laborator.

Cercetătorii americani de la Universitatea Urbana-Champaign din Illinois şi de la Universitatea din Washington, care au publicat rezultatele cercetării în revista Nature, speră că, peste 10 – 15 ani, vor reuşi să prevină infarctul folosind membrana revoluţionară pe inimile umane.

Echipa de cercetători a reuşit să realizeze o membrană potrivită pentru inima unui iepure după ce au scanat prin mijloace computerizate suprafaţa acesteia, realizând ulterior un mulaj al membranei.

După ce au creat membrana, au prevăzut-o cu o reţea de electrozi, care interacţionează cu restul corpului, pentru a regla bătăile inimii.

„Acest pericard artificial este controlat cu ajutorul unor dispozitive de înaltă precizie, care simt şi interacţionează cu inima în diferite moduri, relevante pentru cardiologia clinică”, a afirmat cercetătorul John Rogers.

Aceşti senzori monitorizează mişcarea ţesutului inimii, utilizând semnalele pe care sistemul nervos le trimite în mod normal inimii pentru a regla pulsul. Această metodă permite dispozitivului să menţină bătăile inimii chiar şi atunci când o persoană suferă de aritmie sau are infarct.

„Când detectează un eveniment potenţial catastrofal, precum un atac de cord sau aritmie, dispozitivul poate aplica o terapie de înaltă definiţie. Acesta poate aplica stimuli, stimuli electrici, din diferite puncte ale dispozitivului, într-un mod optim, astfel încât să oprească aritmia şi să împiedice moartea cardiacă subită.”, a declarat inginerul biomedical Igor Efimov postului public din St. Louis.

Iulia Pocol
Iulia Pocol

De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie.

Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal.

Totuşi, nu pot să nu ... citește mai mult

Extractele de alge te ţin slabă!
Extractele de alge te ţin slabă!
Recomandare video
Tenul gras: îngrijire, curățare, ingrediente pe care să le folosești