Pisicile, mai bune decât câinii în operaţiuni de salvare!

Experţii susţin că pisicile pot avea chiar mai mult potenţial decât câinii în căutarea şi găsirea persoanelor pierdute, a bombelor şi a drogurilor.
Pisicile, mai bune decât câinii în operaţiuni de salvare!

Experţii susţin că pisicile pot avea chiar mai mult potenţial decât câinii în căutarea şi găsirea persoanelor pierdute, a bombelor şi a drogurilor.

Abilitatea pisicilor de a adulmeca mirosuri particulare are un potenţial imens, conform unui nou studiu care propune antrenarea pisicilor domestice în acest sens, scrie Descoperă.ro.

Pisicile pot fi superioare câinilor în acest rol, întrucât genele indică faptul că au abilitate de diferenţiere mai bună a mirosurilor.

Kristyn Vitale Shreve, coautoarea acestui studiu, susţine că „având în vedere popularitatea pisicilor, unde pisicile depăşesc numeric câinii cu aproape 10 milioane numai în Statele Unite, pisicile pot fi o sursă inepuizabilă pentru acest tip de activitate”.

Aceasta mai susţine şi că există trei familii de proteine receptoare în organul de simţ olfactiv al mamiferelor: V1R, V2R şi FPR. Numărul de variante de V1R poate prezice abilitatea mamiferului de a diferenţia diferite mirosuri. Pisicile domestice au 30 de astfel de V1R, comparativ cu doar 9 la câini şi 2 la oameni. Şobolanii le surclasează pe toate, cu 120 de V1R.

Din acest motiv, şobolanii sunt folosiţi pentru a detecta minele de teren şi există cercetări pentru a fi folosit în detectarea tuberculozei. De asemenea, rozătoarele sunt antrenate şi pentru căutarea şi găsirea persoanelor dispărute, cu 5 exemplare care s-au descurcat perfect în experimente.

Pisicile, la fel ca în natură, sunt duşmanul şi competiţia şobolanilor, având aceleaşi calităţi: se pot căţăra şi pot intra în spaţii înguste. În plus faţă de şobolani, sunt animale prietenoase care pot fi antrenate mai uşor decât şobolanii. Totuşi nu pot fi antrenate mai uşor decât câinii, acest aspect fiind o provocare pentru cercetători.

Răspunsul cercetătorilor constă în socializarea pisicilor, folosind metodele curente de dresaj felin şi obişnuirea cu obiectele şi activităţile pe care o pisică specializată în „căutare şi găsire” trebuie să le întreprindă.

Tags:
Cel mai nou articol Video:
Dr. Beatrice Anghel: tratamente moderne în cancerele ginecologice avansate