Olivia nu simte durere, nu mănâncă și nu doarme. Când a fost călcată de o mașină, Fetița Bionică s-a ridicat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat VIDEO

Olivia Farnsworth are o afecțiune genetică atât de rară, încât nu simte durere, oboseală şi foame.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Olivia nu simte durere, nu mănâncă și nu doarme. Când a fost călcată de o mașină, Fetița Bionică s-a ridicat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat VIDEO
A fost călcată de o mașină, dar nu a pățit nimic/ sursa foto: Facebook

Olivia Farnsworth în vârstă de 14 ani, din Huddersfield, Marea Britanie, arată ca un copil perfect normal, dar nu este deloc așa. Adolescenta este înzestrată cu niște calități ieșite din comun, motiv pentru care medicii au numit-o copilul bionic.

Fetița nu simte durere, nu mănâncă și nu doarme

Olivia Farnsworth, o fetiţă originară din Marea Britanie, Yorkshire, a uimit cadrele medicale când acestea au descoperit că micuța nu simte durere, nu mănâncă și nu doarme. „Vinovată” de faptul că Olivia nu simte durerea, oboseala şi senzația de foame este o mutaţie genetică destul de rară.

După ample investigații, doctorii au descoperit că suferă de o tulburare rară a cromozomilor, însă nimeni nu știe dacă s-ar putea vindeca vreodată. Afecțiunea este cunoscută sub denumirea de ștergere a cromozomului 6, ceea ce înseamnă că Oliviei îi lipsește materialul genetic din al șaselea cromozom.

Olivia Farnsworth suferă de o afecțiune genetică rară

Cromozomul 6 face parte din perechea a 6-a din cele 22 de perechi de autozomi existente în genomul uman. În lume ar exista doar 100 de persoane cu această afecțiune rară, însă doar adolescenta britanică este singura persoană despre care se crede că are un set de trei simptome care o fac să pară supraomenească.

Olivia Farnsworth nu simte oboseala, doarme foarte puțin și niciodată nu s-a plâns că i-ar fi somn. În plus, nu simte durerea și nu mănâncă decât foarte rar, la intervale de câteva zile. Mama ei a declarat că Olivia a trecut prin niște întâmplări îngrozitoare, dar de fiecare dată nu a pățit nimic.

Citește și: 5 semne că ai un copil dependent de ecrane și ce poți să faci până nu e prea târziu

La vârsta de 7 ani a suferit un grav accident de mașină

Pe când avea doar 7 ani, ea a fost lovită și târâtă de o mașină, dar s-a ridicat de la pământ fără să plângă.

„A fost lovită de o mașină și târâtă câțiva metri. A fost cumplit pentru mine, nu cred că e ceva peste care pot să trec. Am țipat și toți ceilalți copii care au văzut incidentul au înlemnit. În schimb, Olivia a fost tot timpul liniștită, după ce s-a putut desprinde de mașină s-a ridicat și a venit spre mine. M-a întrebat ce s-a întâmplat?”, a povestit mama sa, Niki Trepak.

Fetița a fost dusă la spital imediat după accidentul teribil, dar nu avea decât câteva zgârieturi minore, care nu îi puneau viața în pericol.

Când era bebeluș, Olivia nu plângea

Niki Trepak, mama a cinci copii, spune că a ştiut că fiica ei este specială de când era doar un bebeluș. La 9 luni, Olivia a încetat să mai doarmă în timpul zilei. Mai mult de atât, nu plângea și nu îi creștea părul. Timp de 1 an, fetița a mâncat doar sandwich-uri cu unt.

„Avea colici îngrozitoare și nu îi creștea părul. Nu a avut păr până la vreo 4 ani. Oamenii credeau că e băiat. La un moment dat și-a rupt buza dar nu a spus nimic, nu simțea nimic chiar dacă avea o rană foarte gravă. A fost nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a corecta defectul.”, a mai completat mama ei.

Sursa: The Sun

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Chips-uri din Salam Săsesc și Corndog cu Crenvurști din Piept de Pui