Matthew McConaughey, noua stea de pe Walk of Fame!

Actorul american Matthew McConaughey a primit, luni, o stea pe Walk of Fame din Hollywood, în cadrul unei ceremonii la care au participat soţia şi cei trei copii ai săi, alături de colegii din filmul "Interstellar: călătorind prin univers", informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Matthew McConaughey, noua stea de pe Walk of Fame!

Actorul american Matthew McConaughey a primit, luni, o stea pe Walk of Fame din Hollywood, în cadrul unei ceremonii la care au participat soţia şi cei trei copii ai săi, alături de colegii din filmul „Interstellar: călătorind prin univers”, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

Matthew McConaughey, în vârstă de 45 de ani, a fost însoţit la ceremonie de soţia sa, Camila, şi de cei trei copii ai lor, Levi, în vârstă de şase ani, Vida, în vârstă de patru ani, şi Livingston, care va împlini doi ani în decembrie.

De asemenea, alături de McConaughey, care a primit, la începutul anului, premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul din „Dallas Buyers Club”, au fost o parte dintre colegii săi din filmul „Interstellar: călătorind prin univers”, respectiv Anne Hathaway, Jessica Chastain şi Mackenzie Foy, dar şi regizorul filmului, Christopher Nolan.

„Este o zi specială pentru mine, este un moment important în cariera şi în viaţa mea. Am văzut doar două sau trei filme până la 18 ani. Am primit primul rol în Austin, Texas, într-un film intitulat «Dazed and Confused» şi habar nu aveam că urma să am o carieră, să ajung să iubesc asta şi să învăţ mereu, tot mai mult, să iubesc meseria aceasta”, a spus Matthew McConaughey, după dezvelirea stelei sale, în faţa muzeului figurilor de ceară Madam Tussauds, de pe Hollywood Boulevard.

„Consider un privilegiu faptul că mă trezesc luni dimineaţa şi abia aştept să merg la muncă, în industria aceasta. Această industrie mi-a dăruit atât de multe, şansa de a-mi trăi visele, unele nici nu ştiam că le am, vise pe care le descopăr pe drum. În ce alt domeniu poţi să îţi îndeplineşti visele, să le trăieşti, dacă nu în domeniul acesta al poveştilor? Să continuăm să spunem poveşti minunate, să continuăm să distrăm oamenii, să continuăm să oferim lucruri care contează, este ceva original şi este pur şi simplu distractiv”, a mai spus McConaughey.

În luna octombrie, actorul a fost premiat de Cinemateca Americană, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale în domeniul cinematografiei.

Matthew McConaughey a devenit cunoscut în 1993, după rolul din comedia „Marea ameţeală/ Dazed and Confused”, construindu-şi ulterior o carieră strălucitoare la Hollywood, cu filmele „Eu cu cine mă mărit?/ The Wedding Planner”, „Cum să scapi de un tip în 10 zile/ How To Lose A Guy In 10 Days”, „Sahara” şi „Aurul nebunilor/ Fool’s Gold”. Actorul american a putut fi văzut în 2009 pe marile ecrane în comedia romantică „Fantomele fostelor iubite/ Ghost of Girlfriends Past” şi a jucat rolul principal în drama „Avocatul din limuzină/ The Lincoln Lawyer”, care a avut premiera în 2011. În ultimii ani, actorul american s-a remarcat în filmele „Băiatul cu ziarele/ The Paperboy” şi „Mike meseriaşu’/ Magic Mike”, iar printre cele mai recente roluri ale sale se numără cele din „Dallas Buyers Club”, de Jean-Marc Vallée, care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi „Lupul de pe Wall Street”.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”