Documentarul „PANDEMIA: COVID-19”, în premieră în România, pe canalul Discovery

„PANDEMIA: COVID-19” oferă o analiză aprofundată a pandemiei COVID-19. Documentarul poate fi urmărit duminică, 5 aprilie, ora 21:00, pe Discovery Channel.
  • Publicat:
Documentarul „PANDEMIA: COVID-19”, în premieră în România, pe canalul Discovery

Răspândirea rapidă a virusului SARS-CoV-2 a devenit cea mai mare criză de sănătate a vremurilor noastre, afectând comunităţile la nivel global. Virusul ne-a schimbat viaţa de zi cu zi şi modul în care interacţionăm în colectivitate. Dar cum am ajuns aici? Şi ce putem învăţa de la oamenii de ştiinţă? „PANDEMIA: COVID-19”, un documentar special de o oră, oferă o analiză aprofundată a pandemiei COVID-19. Documentarul poate fi urmărit duminică, 5 aprilie, ora 21:00, pe Discovery Channel România.

Aşa cum mulţi au auzit urmărind ştirile, se crede că virusul SAR-CoV-2 a fost transmis omului de către animale, într-o piaţă din Wuhan, China. Dar cum se întâmplă acest lucru?

Experţii vor face lumină atât în privinţa tratamentului, precum şi a modului prin care virusul este transmis. De asemenea, documentarul va analiza şi viteza cu care, în doar câteva săptămâni, virusul SAR-CoV-2 s-a răspândit în China şi nu numai, alarmându-i pe oamenii de ştiinţă şi profesioniştii din domeniul sănătăţii.

„PANDEMIA: COVID-19” va purta telespectatorii în lupta care se dă pentru a opri pandemia, punând la dispoziţia acestora cele mai noi ştiri despre modul în care autorităţile se coordonează pentru a testa şi trata pacienţii, dar şi pentru a preveni răspândirea. Experţii vor dezvălui de ce virusul SAR-CoV-2 este unic, de ce lumea a fost atât de nepregătită pentru el şi ce ar fi putut fi făcut diferit pentru a împiedica răspândirea.

Mai mult, documentarul merge pe urmele declanşării focarului din Statele Unite, răspândirea rapidă a virusului în Seattle şi mai apoi propagarea dramatică şi neaşteptată în toată ţara. Telespectatorii vor primi informaţii de la experţi renumiţi în medicină şi mediul academic, oficiali guvernamentali şi mărturii ale pacienţilor.

În Europa, chiar şi în ţările în care autorităţile au luat măsuri stricte, în doar câteva săptămâni, lumea a fost martoră la o răspândire rapidă a virusului. Italia este greu afectată, în Spania, Franţa sau România numărul de cazuri creşte în fiecare zi, iar Marea Britanie a decis recent să închidă şcolile.

Documentarul va analiza efectele măsurilor drastice adoptate în SUA, deoarece, la fel ca în România, instituţiile, şcolile şi întreprinderile sunt închise pentru a preveni transmiterea.

Acest documentar va oferi o perspectivă asupra situaţiei celor care duc lupta pentru găsirea răspunsurilor, precum şi a unui vaccin.

Pe lângă vizionarea documentarului pe Discovery Channel, spectatorii se pot alătura conversaţiilor despre acest subiect pe social media, folosind hashtag-ul #PandemicCovid19 şi urmărind Discovery pe Facebook, Instagram şi Twitter pentru cele mai recente actualizări.

„PANDEMIA: COVID-19” este produs de ITN pentru Discovery Science. Producătorii executivi din cadrul ITN sunt Ian Russell şi Sarah Jane Cohen, iar producătorul este Nick Powell. Gretchen Eisele este producător executiv în cadrul Discovery şi Discovery Science.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”