Bețișoarele folosite pentru curățarea urechilor traumatizeaza timpanul

  • Publicat:
  • Actualizat:
Bețișoarele folosite pentru curățarea urechilor traumatizeaza timpanul
Sursa foto: shutterstock

Bețișoarele cu capete din bumbac pentru curățarea urechii traumatizeaza timpanul și pot duce, în final, la surditate, avertizează medicii.

„A două trauma pentru timpan – după muzică ascultată la maximum în căști – și care poate da surditate sunt acele bastonașe cu care fiecare dintre noi ne ștergem în urechi”, atenționează medicul ORL Ioan Nicolae Moise.

Bețișoarele de urechi pot lovi timpanul și afecta calitatea auzului

Specialistul spune că, de multe ori, simplă introducere a bastonasului în ureche poate lovi timpanul. Acesta este principalul organ care, prin vibrațiile sale – fiind o membrană elastică – transmite informații către centrul nervos, care le transformă și noi le percem că atare. De aceea, atunci când leziunile produse de bețișoarele pentru urechi devin frecvente, ele pot conduce, în timp, la pierderea auzului.

„În ultimul timp, s-a accentuat foarte mult numărul bolnavilor care se prezintă la medicul specialist ORL cu simptome de hipoacuzii (slăbirea auzului – n.r.): unii pacienți au senzația de ureche înfundată, alții spun că aud niște zgomote în ureche.

Noi putem să tratăm aceste «sunete» în prima faza, însă dacă persoană respectivă se menține în același mediu de trauma sonoră, la un moment dat, aceste zgomote pot deveni ireversibile”, subliniază dr. Moise. Atunci când surditatea apare la o ureche, se pierde cinci la sută din auz, adaugă medicul.

Lista bolilor pe care le pot genera bastonasele nu se oprește aici. „Aceste bețișoare dau niște afecțiuni ale urechii externe, ciuperci, pentru că, evident, ele nu sunt sterile. În jurul nostru, mediul nu e foarte curat, în ureche e umezeală, pentru că și acolo e piele care transpiră, iar acest mediu e propice formării ciupercilor”, afirmă dr. Mădălina Georgescu, medic primar ORL, cu competență în audiologie, de la Institutul de fono-audiologie și chirurgie funcțională ORL „Prof. dr. Dorin Hociota”.

Cum ne curățăm corect urechea?

Medicii atenționează să nu utilizăm, în nici un caz, bețișoare de urechi zilnic, iar dacă apelăm la acestea să le folosim cât mai rar. De asemenea, dușurile cu jet direct (vertical) în ureche sunt interzise, deoarece pot traumatiza timpanul.

Nici spălarea urechii cu foarte mult săpun sau șampon nu este indicată, pentru a nu genera afecțiuni ale pielii. Urechea se spală cu apă și se curată cu un prosop sau se introduce un jet de apă în față urechii și se stă cu capul aplecat, pentru a se elimina lichidul.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”