Căsătoria: presiunea părinţilor asupra cuplurilor tinere

De cele mai multe ori, presiunea familiei poate avea impact asupra deciziilor pe care le iei în viaţă.
  • Publicat:
Căsătoria: presiunea părinţilor asupra cuplurilor tinere
FOTO: 123rf.com

De cele mai multe ori, presiunea familiei poate avea impact asupra deciziilor pe care le iei în viaţă. Când vine vorba de căsătorie, de exemplu, chiar trebuie să te gândeşti bine la acest pas. Nu-l face doar pentru că familia ta îşi doreşte asta sau pentru că Internetul este plin de citate care să te inspire în relaţia de cuplu. Trebuie să fie ceva ce simţi că-ţi doreşti cu adevărat, că eşti pregătit pentru asta, iar aici contează foarte mult armonia în viaţa de cuplu, cât de bine vă cunoaşteţi, ce planuri de viitor aveţi şi nicidecum anii de relaţie pe care îi aveţi împreună. Şi vârsta poarte fi un factor foarte important, pentru că există momente în care iei decizii fără să fii conştient de ele sau pe care mai târziu începi să le regreţi.

Am întâlnit o concepţie total greşită: ”Dacă după X ani de relaţie nu vă gândiţi la căsătorie, înseamnă că nu vă iubiţi”. Iubirea nu depinde de anii de relaţie pe care îi ai cu partenerul. Poate avea diferite forme, iar iubirea înseamnă mai mult decât a spune cuiva ”Te iubesc” care, să fim sinceri, în prezent şi-a pierdut complet sensul. Faptul că omul de lângă tine te include în planurile sale de viitor înseamnă iubire. Faptul că îţi este alături şi în cele mai grele situaţii înseamnă iubire. Faptul că întotdeauna te alege pe tine chiar dacă nu eşti cea mai frumoasă, cea mai de succes femeie, cea mai cea. Faptul că deveniţi mai buni în doi, asta înseamnă iubire şi nicidecum un act sau o ceremonie făcută ”pentru că-ţi trece timpul”, deşi sunt de acord cu acest pas în faţa lui Dumnezeu, dar atunci când este sincer şi nu când este făcut pentru a-i mulţumi pe cei din jur.

Această presiune a părinţilor asupra copiilor de a se căsători se regăseşte în majoritatea culturilor şi, cumva, şi părinţii au motivele lor. De exemplu, întâlnim aici dorinţa arzătoare a părinţilor de a deveni bunici, dar mai ales de a avea urmaşi. Chiar şi atunci când alegi să faci pasul cel mare, după nuntă te vei confrunta cu o altă întrebare: ”Pe când copiii?”. Înainte de a lua aceste decizii, nu te lăsa influenţată de familie sau prieteni. Trebuie să iei în calcul trei aspecte:

  • Sunteţi pregătiţi pentru căsătorie?
  • Sunteţi pregătiţi emoţional, financiar şi mental?
  • Sunteţi dispuşi să faceţi acest pas oricât de toxică ar fi relaţia voastră?

Această decizie trebuie luată încet, treptat şi cu seriozitate. Nu este o pierdere de vreme dacă îţi petreci ani de zile lângă partener fără să vă căsătoriţi. M-am lovit de multe ori de întrebarea ”Cât mai copilăreşti?” şi nu am simţit niciodată atât de multă presiune ca acum, când această întrebare devine una pe care nu ştiu cum să o mai evit, nu ştiu ce explicaţii să mai dau, nu ştiu câtă răbdare mai pot avea.

Să ne înţelegem: vorbim de un cuplu de 24 de ani, care formează o relaţie de 7 ani. Încerc să explic că anii pe care îi petreceţi împreună nu sunt atât de importanţi pentru că din perioada adolescenţei, la maturitate, treci prin numeroase faze prin care-ţi schimbi mentalitatea şi priveşti lucrurile altfel, dar asta nu te face mai responsabil. Mulţi consideră că este egoist să pui cariera pe primul loc. Aşa e. Este egoist să te pregăteşti pentru viitor şi să-i poţi oferi copilului tot ce are nevoie, nu? Să nu mai vorbim de ceasul biologic şi grija altora că ”dacă nu faci acum, nu mai ai când”.

Unele persoane chiar nu conştientizează situaţia în care partenerii sunt puşi, mai ales în momentele în care rămâi fără răbdarea de a mai oferi explicaţii. Deciziile acestea aparţin cuplului şi ideal este să fie luate când ambii parteneri se simt pregătiţi pentru căsătorie. Nu mă înţelege greşit, îmi place să văd cupluri care trăiesc în armonie şi care chiar se bucură de conceptul de familie şi îmi place să mă gândesc la întemeierea unei familii. Dar nu acum.

Sunt trei tipuri de oameni în societate când vorbim de căsătorie:

  • Cei care vor să se căsătorească, dar nu au găsit încă persoana potrivită;
  • Cei care se pot căsători, dar nu se simt pregătiţi;
  • Cei care sunt căsătoriţi, dar nu şi fericiţi.

Cu siguranţă căsătoria nu este pentru toată lumea, iar asta cel mai bine o ştiu milenialii. Rata mariajului în rândul milenialilor a scăzut dramatic în ultimii 35 de ani. Această generaţie nu simte nevoia căsătoriei încă din tinereţe, iar cel mai mult se concentrează în primul rând pe educaţie şi carieră. Ca specie, am evoluat, iar mariajul nu mai are aceeaşi însemnătate pe care o avea în urmă cu 15 ani.

Potrivit statisticilor, la nivel European, media de vârstă în rândul căsătoriilor din România este de 27 de ani la femei şi 30,4 la bărbaţi.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”