Urinări frecvente

[polakiurie, micţiuni frecvente]

Descriere

Urinările frecvente reprezintă situaţia în care o persoană simte nevoia de urinare mai frecvent decât de obicei. Aceasta poate apărea datorită multor cauze, unele dintre ele nefiind grave. De exemplu, urinarea frecevntă poate apărea datorită consumului crescut de lichide, mai ales de tipul celor care conţin cofeină sau alcool. Sarcina poate determina micţiuni frecvente datorită presiunii exercitate asupra vezicii urinare de către uterul mărit.

Dacă urinările frecvente sunt inexplicabile sau persistente, ele pot fi un simptom al unor afecţiuni. Acestea includ diabetul, infecţiile tractului urinar, hipertrofia prostatei şi efectele adverse ale anumitor medicamente precum diureticele.

Micţiunile frecvente pot apărea la orice vârstă şi în orice grup populaţional şi pot apărea izolate sau însoţite de alte simptome precum urina urât mirositoare şi arsurile la urinare. Nicturia reprezintă urinările frecvente apărute în timpul nopţii şi este frecventă la bărbaţii de vârsta a doua şi a treia, dar micţiunile frecvente pot apărea şi ziua nu numai noaptea.

În unele cazuri, urinările frecvente se pot datora unor afecţiuni grave precum diabetul, pielonefrita sau urosepsisul. Diagnosticare şi tratarea din timp a unor astfel de afecţiuni scade riscul apariţiei complicaţiilor grave precum insuficienţa renală şi şocul.

Simptome ale tractului urinar ce pot apărea alături de urinările frecvente includ:
• Dureri abdominale, pelvine, în flancuri, laterale sau spate;
• Spasme, dureri sau crampe ale vezicii urinare care se simt în regiunea abdominală inferioară;
• Urină tulbure sau modificări de culoare ale urinei ca de exemplu urină închisă la culoare, asemănătoare ceaiului, decolorată, cu tentă roz-roşie sau urină cu sânge (hematurie);
• Disurie (durere sub formă de arsură sau disconfort apărut la urinare sau dificultăţi de urinare);
• Urină urât mirositoare;
• Incontinenţă urinară, scurgeri (pierderi) de urină sau jet urinar întrerupt;
• Micţiuni imperioase (nevoia urgentă de a urina imediat ce a apărut senzaţia).

Alte simptome ce pot apărea:
• Mărirea (umflarea abdomenului);
• Sete sau foame excesivă;
• Febră;
• Frisoane;
• Creştere sau scădere inexplixabilă în greutate;
• Secreţii vaginale sau peniene neobişnuite.

Complicaţiile asociate micţiunilor frecvente includ:
• Coma diabetică;
• Infertilitatea;
• Cetoacidoza;
• Distrugerea permanentă a rinichilor, boli renale sau insuficienţa renală;
• Şocul;
• Metastazele (extinderea cancerului);
• Urosepsisul şi septicemia (infecţia a sângelui);

Cauze posibile

Afecţiuni ale tractului urinar şi sistemului reproducător ce pot duce la micţiuni frecvente:
• Hipertrofia benignă a prostatei;
• Cancerul vezical;
• Cistita (inflamaţia sau infecţia vezicii urinare);
• Gonoreea şi vaginita;
• Utilizare pe termenul lung a sondelor urinare (tuburi care elimină urina de la nivelul vezicii urinare);
• Vezica hiperactivă;
• Boala inflamtorie pelvină;
• Prolapsul pelvin;
• Sarcina şi naşterea;
• Prostatita (inflamaţie sau infecţie a prostatei);
• Incontinenţa urinară;
• Infecţiile tractului urinar cum ar fi infecţiile vezicii urinare sau ale rinichilor (pielonefrita);
• Litiaza vezicii urinare;
• Cistocelul;

Alte cauze:
• Anxietatea;
• Anumite medicamente precum diureticele;
• Diabetul zaharat;
• Diabetul insipid;
• Expunerea la frig;
• Consumul excesiv de alcool sau băuturi cu cofeină;
• Radioterapia ce afectează pelvisul sau regiunea abdominală inferioară;
• Tumori sau mase pelvine;
• Sarcina.

Trebuie să mergi urgent la doctor dacă:

Apare unul dintre următoarele simptome:
• Hematurie (prezenţa sângelui în urină);
• Modificări ale stării de conştienţă sau alertă precum leşinul sau lipsa de reacţie;
• Modificări ale stării mentale sau schimbări bruşte de comportament cum ar fi confuzie, delir, letargie, halucinaţii şi iluzii;
• Febră mare (peste 38,30C);
• Dureri abdominale severe sau dureri în flancuri (de-a lungul abdomenului, pe laterale sau în spate).

Trebuie consultat doctorul dacă apare unul dintre următoarele simptome:
• Culoare maronie sau închisă a urinei;
• Dificultăţi la urinare;
• Micţiuni imperioase;
• Pierderea controlului voluntar al vezicii urinare.

CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Damian Raluca Oana
Totul a început pe la vârsta de 13 ani când m-am hotărât să devin medic şi nu orice fel de medic, ci neurochirurg. Am avut întotdeauna susţinerea părinţilor mei şi a surorii mele şi astfel am reuşit să iau examenul la facultatea de Medicină Generală în Bucureşti. Tatăl meu mi-a spus ...
citește mai mult
Vezi Semne și simptome în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal