Noi cazuri de sindromul alpha-gal, o boală rară, dar potențial mortală, care provoacă o reacție alergică severă la carnea roșie, sugerează că mai multe specii de căpușe ar putea fi responsabile decât se credea inițial.
Niciuna dintre cele două paciente nou diagnosticate, o femeie de 45 de ani din Maine și o femeie de 61 de ani din Washington, nu fusese în zone unde căpușa Lone Star este frecvent întâlnită.
Oamenii de știință consideră această specie principalul vinovat pentru AGS (n.r.- sindrom alpha-gal), dar noile cazuri indică faptul că și căpușele cerbului și căpușele western black-legged ar putea fi implicate. Aceste dovezi noi ridică îngrijorări cu privire la răspândirea AGS, mai ales în regiuni precum Long Island, unde căpușele devin o problemă tot mai mare.
AGS este o reacție alergică severă declanșată de o moleculă de zahăr numită alpha-gal, care se găsește în carnea majorității mamiferelor. Atunci când anumite căpușe mușcă oameni, pot transfera această moleculă în sânge, determinând organismul să dezvolte o reacție severă la consumul de carne roșie.
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) estimează că până la 450.000 de persoane din SUA suferă de sindromul alpha-gal. Numărul cazurilor a crescut semnificativ din 2010, potrivit agenției.
Majoritatea persoanelor dezvoltă simptome la 2-6 ore după consumul de carne roșie, cum ar fi vită, porc sau miel.
Simptomele frecvente includ:
Majoritatea cazurilor de AGS sunt raportate în zone unde căpușa Lone Star este comună, cum ar fi sudul, vestul mijlociu și regiunile mid-Atlantice din SUA. Căpușele cerbului (black-legged ticks) sunt întâlnite în estul și vestul mijlociu al SUA, în timp ce căpușele western black-legged preferă Coasta Pacificului.
Nu există un tratament curativ pentru AGS. Simptomele, care variază de la o persoană la alta, pot fi gestionate prin evitarea consumului de carne roșie și a altor produse care conțin alpha-gal. Persoanele cu reacții severe ar trebui să poarte un auto-injector cu epinefrină și să solicite imediat ajutor medical.
Foto: shutterstock