Premieră mondială: malformaţie congenitală cardiacă complexă rezolvată endoscopic în România

Pentru prima dată în lume, acest tip de intervenţie a fost efectuat integral minim-invaziv, fără a se recurge la tăierea sternului
Premieră mondială: malformaţie congenitală cardiacă complexă rezolvată endoscopic în România
DR VICTOR COSTACHE

Sibiu, 17 decembrie 2018: O echipă medicală, coordonată de conf. dr. Victor Costache, a gestionat cu succes şi în premieră mondială cazul unei tinere de 21 de ani, sportiv de performanţă, care suferea de o malformaţie congenitală complexă.

În urma unor controale cardiologice, medicii i-au stabilit tinerei sportive un diagnostic sever: defect septal atrial de tip sinus venosus (malformaţie congenitală, care se traduce prin trecerea anormală a sângelui din atriul stâng în atriul drept), asociat cu retur venos pulmonar anormal (tot o malformaţie congenitală rară, când vasele de sânge care transportă sângele oxigenat de la nivelul plămânilor la nivelul inimii se conectează anormal). Acest tip de intervenţie era efectuat, până la ora actuală, de echipele medicale din ţară şi de peste hotare, prin tăierea integrală a cavităţii toracice. Pentru pacientă, o astfel de abordare chirurgicală ar fi dus la încheierea carierei de handbalistă.

Inovaţia echipei de medici români a constat în a corecta malformaţia complexă pe cale endoscopică, cu o mică incizie sub sân. Astfel, corecţia s-a făcut în două etape: întâi închiderea defectului septal şi apoi realinierea venelor pulmonare, astfel ca acestea să nu se mai deschidă în partea dreaptă a inimii, ci în partea stângă. Intervenţia s-a realizat printr-o cale de acces foarte mică (de 4 cm) şi printr-o tehnică de circulaţie extracorporeală specială.

„Este o premieră în lume, deoarece aceste cazuri se realizează numai prin deschiderea integrală a cavităţii toracice. Dacă se întâmpla astfel, această tânără nu ar mai fi putut niciodată juca handbal la nivel înalt. Împreună cu echipa de la Polisano, am studiat cazul în detaliu şi toate aspectele lui şi am decis să facem această intervenţie de chirurgie cardiovascularaă endoscopică. Bucuria noastră este infinită când o vedem acum gata să-şi reia antrenamentele”, a declarat dr. Victor Costache, coordonatorul echipei medicale.

Malformaţie congenitală cardiacă se mai opereză şi în SUA dar invaziv

Specialiştii spun că acest tip de intervenţie se mai realizează invaziv şi la clinica Cleveland (Ohio, USA), însă printr-o tehnică parţial invazivă, cu menţiunea că echipa medicală din America deschide jumătate din sternul pacientului, tehnica care dacă ar fi fost aplicată sportivei de performanţă, ar fi fost însoţită tot de o recuperare foarte lungă.

“Mulţi mi-au spus că şansele mele de a face handbal sunt spulberate, şansele de a face un copil în viitor sunt reduse, iar mai mult decât atât, mă îngrozea faptul că trebuia să mi facă o operaţie prin care trebuia să mi se deschidă sternul şi să rămân cu o cicatrice destul de mare toată viaţa. Ce pot să vă spun: săptămâna viitoare încep recuperarea fizică, o să merg la un program de kinetoterapie, iar în curand o să încep şi alergarea. Domnul doctor îmi spune că am o inimă turbo acum, în ianuarie o sa încep şi antrenamentele la handbal”, a povestit Cristina.
Echipa medicală care a realizat această operaţie a fost coordonată de conf. dr. Victor Costache, medic primar chirurgie cardiovasculară, toracică şi pulmonară, din a cărei componenţă au făcut parte dr. Felix Farcaş şi dr. Anca Mandache, chirurgi cardiovasculari, dar şi dr. Ovidiu Lazăr si dr. Constantin Condac, medici primari ATI.
 

Cel mai nou articol Video:
Dr. Matei Bâră: radioterapia în cancerele digestive