Povestea lui John of God: de la sfânt la violator în serie

John of God a fost considerat sfânt pentru mai mult de 40 de ani. Zeci de mii de oameni au spus că au fost vindecați de mediumul ce impersona spirite vindecătoare și realiza operații fizice sau „spirituale”.
  • Publicat:
Povestea lui John of God: de la sfânt la violator în serie

 Lumea pe care o crease Abadiania era una de pace, în care lumea spirituală se întrepătrundea armonios cu cea materială. Însă visul frumos s-a spulberat când au început acuzațiile de viol. Acuzații pe care și azi cei care cred în puterile lui dumnezeiești le atribuie celor care au fost deranjați de binele imens pe care l-a putut face omenirii.

Mai jos vă prezint câteva idei extrase din experiența personală de mamă disperată ce a plecat la John of God, crezând că acesta poate face minuni.

Cum am aflat de existența lui John of God

Am aflat de John of God acum 9 ani, când aș fi făcut orice în încercarea disperată de a-mi ajuta fiul să meargă și să audă.

Băiețelul meu, pe atunci în vârstă de aproape 3 ani, se născuse prematur la 6 luni și rămăsese cu hipoacuzie și paralizie cerebrală. În afară de medicina clasică, încercasem deja terapia cu delfini, terapia craniosacrală, fusesem la șamani care lucrau cu Alberto Villoldo, la energoterapeuți și alți „magicieni” care promiteau vindecarea.

În toată această căutare disperată, am aflat de la părinții unor copii cu paralizie care fuseseră deja la John of God că văzuseră progrese reale după vizita în Abadiania.

În momentul în care am văzut la Oprah medici care spuneau că se întâmplă ceva spectaculos în preajma acestui om, am făcut tot posibilul să ajung și eu cu fiul meu la John of God.

Cine este John of God?

Timp de mai bine de 40 de ani, mediumul brazilian João Texieira – Joao de Deus sau John of God – a pretins că are capacitatea de a impersona anumite spirite vindecătoare (de la Sf Rita de Cascia la Regele David, de exemplu) și de a efectua „operații spirituale”.

Născut în 1942, Joao Teixeria de Faria a fost fascinat de viața celui mai cunoscut medium brazilian Chico Xavier (1810-2002). Cel care a lăsat în urma sa peste 400 de cărți psihografiate (scrise la îndemnul unor entități elevate, în transă) a devenit mentorul lui Joao, oferindu-i ca „moștenire” inclusiv numele de John of God.

Acesta considera că a primit puterile de la Dumnezeu și a declarat întotdeauna că și-a dedicat viața pentru a împlini această misiune, vindecând oamenii de cancer ori alte boli incurabile sau ajutându-i să meargă din nou.

Mediumul a ales un loc în Abadiania, în apropierea capitalei Brazil, unde a construit centrul de vindecare spirituală Casa de Dom Inacio de Loyola.

În apropiere era o cascadă presupus vindecătoare, iar oamenii povesteau că locul este special așezat pe o mină de cuarț roz care amplifica puterile lui John of God.

Zeci de mii de oamenii au trecut pragul Casei unde aveau loc operațiile fizice sau spirituale și prelegerile ținute de ajutoarele lui John of God (mulți dintre ei medici veniți din Europa).

În casă exista și o cameră în care erau păstrate în borcane „tumorile” extrase din corpul bolnavilor, bastoanele sau cărucioarele celor care puteau merge singuri după ce fuseseră vindecați.

Operațiile fizice și spirituale

Practic, cei care veneau de peste tot din lume stăteau la rând să ajungă în fața lui John of God, care își aștepta clienții într-o cameră plină cu cristale, pe un jilț impunător.

În momentul în care ajungeai în fața lui, îi spuneai traducătorului care este problema pentru care ai venit, apoi așteptai verdictul mediumului: puteai fi trimis la operația „spirituală”, la patul de cristale sau la meditație.

Operația spirituală presupunea să mergi la o anumită oră într-o cameră de meditație unde se făceau niște rugăciuni, iar un medium (unul dintre ajutoarele lui John of God) facilita vindecarea.

Spectaculoasă era intervenția chirurgicală vizibilă, pentru că Joao opera fără să utilizeze un anestezic. Mai întâi de toate, avea loc un ritual prin care John of God „primea” spiritul vindecător, îi oferea propriul corp. Și își schimba vocea, uneori culoarea ochilor.

Apoi, din această stare de „transă” realiza două tipuri de operații: cele în care „scotea” din ochiul pacientului cu un cuțit (da, un cuțit) o negreală minusculă, ca și cum „răzuia” globul ocular. Sau cele în care făcea incizii pe viu și scotea tumoarea din corpul bolnavului. E de reținut că folosea doar apă energizată și rugăciunile ori meditațiile celor prezenți. La final, „reintra” în propriul corp, uneori leșina, alteori pleca de pe scena minusculă împleticindu-se.

Medium și part-time vânzător de pietre prețioase

În afara medicamentelor cu passiflora pe care le vindea la casă, ca parte din procesul de vindecare (proces în care nu aveai voie să consumi alcool), în magazinele din Casa lui Dom Inacio de Loyola se vindeau smaralde, safire, cuarț roz, ametiste și alte pietre semiprețioase.

Puteai avea surpriza să te întâlnești chiar cu John of God care să-și deschidă vesta și să te îmbie să cumperi din zecile de smaralde și safire strălucitoare așezate ordonat pe interiorul vestei, „impregnate” și cu puteri vindecătoare.

Povești tulburătoare cu șamani și părți de suflet

Am întâlnit în această călătorie oameni cu povești incredibile. Un milionar american era un cunoscut al Casei, datorită fetei lui de 25 de ani cu privirea pierdută pe care o plimba zilnic în cărucior.

Fata lui rămăsese paralizată, deși RMN-urile făcute în cele mai bune spitale din America nu arătau nicio leziune cerebrală. Fapt ce-l determinase pe tatăl fetei să caute soluții alternative.

Venit în Brazilia, omul fusese la mediumi care vindecau cu ajutorul unor păpuși care, aruncate în apă, se dematerializau ori vindecători ce îi sfredeleau carnea în speranța „găsirii” răului ce-i îmbolnăvise fata.

Încercase tot pe lumea asta și spunea că doar în Casa de Dom Inacio fata lui poate trăi. Cum pleacă din Abadiania, fata se sufocă și poate muri. Doar aici, datorită puterilor lui Joao, fata lui are o șansă la viață. Pentru că John of God, în ședințele lui spirituale, îi recupera fetei părțile de suflet „aruncate” de cei care i-au vrut răul și au îmbolnăvit-o.

John of God: de la vindecătorul venerat la violatorul a sute de femei

Deși a fost ridicat la nivelul de sfânt în Brazilia, încă din 2005 au apărut suspiciunile unor jurnaliști. O investigație extinsă a lui James Randi și Joe Nickell pentru ABC News a dezvăluit că procedurile de „vindecare” ale lui John of God ca fiind nimic altceva decât trucuri. Ei au susținut, de asemenea, că miracolele experimentate de adepții săi au fost pur și simplu efecte placebo.

În 2018, patru femei au vorbit la TV despre faptul că John of God le-a abuzat sexual. Apoi, au apărut mărturiile a încă 200 de femei. În serialul de pe Netflix John of God: Crimele unui vindecător spiritual, apare și declarația propriei sale fiice, Dalva Faria, ca fiind una dintre victime.

Într-un interviu pentru revista braziliană Veja, ea a declarat că tatăl ei a violat-o, numindu-l „monstru”.

În decembrie 2019, a fost condamnat la 19 ani și patru luni de închisoare pentru violurile a patru femei, iar o lună mai târziu, pe 20 ianuarie 2020, John of God a fost condamnat la încă 40 de ani de închisoare pentru viol împotriva altor cinci femei.

El a mai fost condamnat pentru deținere ilegală de arme de foc. În total, mediumul ispășește o pedeapsă cu închisoarea de 62 de ani și patru luni.

În august 2021, au mai apărut alte 44 de victime.

Deși inițial a fost încarcerat într-o închisoare din Brazilia, serialul de pe Netflix arată că mediumul își ispășește sentința la domiciliu, din cauza vârstei și a pandemiei.

Experiența mea în Abadiania

Pe scurt, experiența la John of God a fost una aparte, tocmai pentru că îmi doream să cred că există cineva cu puteri magice care să-mi ajute fiul. Și ca mine erau toți oamenii îmbrăcați în alb care ne zâmbeau și ne opreau să ne spună ce aură frumoasă are fiul meu.

Cumva, era o armonie pe care toți ne-o doream, pentru că fiecare avea o problemă pe care spera că și-o va rezolva. Faptul că nu îi plăteam nimic lui John of God, că „vindecarea” era gratis, peisajul idilic, oamenii care își doreau să fie mai buni, armonia astfel creată îți ofereau o stare de bine.

Interesante au fost și reacțiile mele și ale fiului meu după „operația spirituală”. În sensul că trebuia să stăm 24 de ore în camera înghesuită din pensiune. Și, deși atunci nu mi-am putut explica cum de am reușit să dormim aproape tot acest timp, acum mă gândesc că poate a contribuit și supa pe care ajutoarele lui John of God ne-au adus-o în cameră.

Însă este evident că rațiunea m-a făcut să fiu reticentă la acest gen de „împrumut” al corpului unor entități vindecătoare. Dar gândul că dacă, totuși, poate fi cea mai mică fărâmă de adevăr și eu n-am încercat-o m-a împins să merg în Abadiania. Unde, ochiul meu de jurnalist a văzut „red flag-uri” : de la vesta căptușită cu smaralde, la schimbarea culorii ochilor lui John of God și tot ritualul de „intrare” a spiritului elevat în corpul lui omenesc. Și, tocmai de aceea, tuturor celor care m-au întrebat ulterior dacă îi sfătuiesc să meargă, le-am spus să o facă doar dacă au foarte mulți bani și vor un altfel de exotism, dar nu pentru vindecare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân