(P) Ce roluri are sistemul limfatic și cât de importantă este funcționarea normală a acestuia

Ce este sistemul limfatic? Sistemul limfatic reprezintă un sistem secundar de circulație, distinct de cel sangvin, și este esențial pentru menținerea echilibrului fluidelor în corp și pentru combaterea infecțiilor.

Este o componentă importantă a anatomiei umane, o rețea complexă de drenaj, apărare imunitară și transport de nutrienți.

Ce este limfa

Limfa (din latinescul „lympha”, care înseamnă „apă limpede”) este fluidul care circulă prin vasele limfatice. Limfa este lichidul de țesut drenat și este similar cu plasma sanguină, dar cu câteva diferențe:

Recomandări

(P) Auz clar, urechi sănătoase: ce trebuie să știi despre igiena corectă

(P) Tumori spinale: ce sunt, tipuri și opțiuni de tratament

• origine și fluiditate – limfa provine din fluidul interstițial; odată ce acest fluid intră în capilarele limfatice, i se spune limfă; este un lichid incolor sau gălbui-pal, care curge lent, fiind propulsat de contracțiile mușchilor scheletici, nu de o pompă centrală ca inima
• imunitate – limfa conține un număr mare de limfocite (celule albe specializate), care sunt activate și multiplicate în ganglionii limfatici pentru a iniția un răspuns imunitar specific împotriva infecțiilor detectate
• transportul grăsimilor – un rol unic al sistemului limfatic, în special în intestinul subțire, este absorbția și transportul grăsimilor alimentare (sub formă de chilomicroni); aceste grăsimi nu pot intra direct în fluxul sanguin, așa că sunt preluate de vasele limfatice specializate și transportate prin sistemul limfatic

Așadar, limfa este vehiculul prin care se realizează funcțiile esențiale ale sistemului limfatic: eliminarea deșeurilor, menținerea echilibrului hidric și coordonarea răspunsului imun.

Din ce este format sistemul limfatic

Sistemul limfatic este compus din vase, ganglioni și canale colectoare care lucrează în sinergie pentru a menține echilibrul fluidelor din corp și pentru a asigura un răspuns imunitar eficient.

Ganglionii limfatici

Ganglionii limfatici sunt, poate, cele mai cunoscute componente ale sistemului limfatic, fiind locurile unde se desfășoară cea mai intensă activitate imunitară.

Din punct de vedere anatomic, sunt structuri mici, în formă de fasole, înconjurate de o capsulă fibroasă. Limfa intră prin vasele aferente și iese prin cele eferente, după ce a fost filtrată. Au în componență celule imunitare, în special limfocite B și T și macrofage.

Ganglionii sunt grupați strategic în zone unde este cel mai probabil să fie întâlnite infecții, cum ar fi gâtul (ganglioni cervicali), axila (ganglioni axilari) și zona inghinală (ganglioni inghinali).

Rolul lor principal este acela de filtrare – ganglionii acționează ca niște filtre biologice. Macrofagele „mănâncă” (prin procesul numit fagocitoză) bacteriile, virusurile și celulele moarte aduse de limfă, iar limfocitele inițiază un răspuns imunitar specific împotriva agenților patogeni detectați. Când te lupți cu o infecție (de exemplu, o răceală), ganglionii se pot umfla și deveni dureroși, un semn că limfocitele se multiplică rapid pentru a combate invadatorul.

Vasele limfatice

Vasele limfatice reprezintă elementul structural de bază al sistemului limfatic, cu rolul de a colecta și a transporta limfa de la țesuturi înapoi către sistemul circulator sangvin.

Din punct de vedere structural, sunt alcătuite din capilare limfatice și vase colectoare.

Capilarele limfatice sunt punctul de plecare al sistemului, fiind dispuse printre celulele corpului. Au o structură specială, cu pereți formați dintr-un singur strat de celule și terminații libere care permit fluidului interstițial să intre ușor, dar nu să iasă. Aici, fluidul interstițial se transformă în limfă.

Capilarele se unesc pentru a forma vase limfatice mai mari. Spre deosebire de sistemul sangvin, vasele limfatice nu au o pompă centrală (inimă); ele se bazează pe supape interne (similare cu cele din vene) pentru a preveni refluxul și pe contracțiile mușchilor scheletici, pe mișcările respiratorii și pe pereții proprii pentru a împinge limfa înainte.

Principalul rol al vaselor limfatice este drenajul. Ele colectează excesul de lichid, proteine și resturi celulare din spațiul interstițial și le transportă spre ganglionii limfatici pentru filtrare.

Canalele colectoare

Canalele colectoare sau ducturile limfatice reprezintă sfârșitul sistemului de drenaj și punctul final de legătură cu sistemul circulator sanguin. Acestea sunt cele mai mari vase limfatice din corp.

Limfa colectată din diverse regiuni se adună în trunchiuri limfatice mari (de exemplu, trunchiuri jugulare, subclaviculare). Aceste trunchiuri se unesc apoi pentru a forma cele două mari ducturi:

• ductul toracic (canalul toracic) – acesta este cel mai mare vas limfatic, colectează limfa din trei sferturi din corp (partea inferioară a corpului, abdomenul, brațul stâng și partea stângă a capului și gâtului); acesta se varsă în sistemul sangvin la nivelul venei subclaviculare stângi
• ductul limfatic drept – colectează limfa dintr-un sfert din corp – brațul drept și partea dreaptă a capului și gâtului; acesta se varsă în vena subclaviculară dreaptă

Rolul canalelor colectoare este de a reintroduce limfa filtrată – alături de proteinele și grăsimile transportate – în fluxul sangvin. Acest lucru restabilește volumul de lichid pierdut de sistemul circulator în timpul schimburilor capilare și menține constantă compoziția sângelui.

Care este rolul sistemului limfatic

Rolul principal al sistemului limfatic este cel de drenaj. Capilarele sangvine eliberează zilnic o cantitate considerabilă de plasmă (lichid, proteine și nutrienți) în spațiul dintre celule, numit spațiul interstițial. Deși cea mai mare parte a acestui lichid revine în vene, aproximativ 10% nu este reabsorbit. Sistemul limfatic intervine aici ca o rețea de canalizare care colectează acest exces de fluid, acum numit limfă, și îl transportă înapoi în sistemul circulator sangvin. Prin colectarea și returnarea a circa doi-trei litri de lichid pe zi, sistemul limfatic realizează două funcții vitale: împiedică acumularea fluidului interstițial în țesuturi, care ar duce la umflare dureroasă (edem), și menține volumul sangvin (volumul total de sânge al corpului rămâne constant, prevenind astfel colapsul cardiovascular).

Rolul de drenaj se suprapune cu o altă funcție importantă a sistemului limfatic: apărarea imunitară. Sistemul acționează ca o rețea de patrulare, monitorizând constant limfa pentru a identifica potențialii invadatori:

• filtrarea – pe măsură ce limfa curge prin ganglionii limfatici (stațiile de filtrare), celulele albe specializate, precum macrofagele, îndepărtează bacteriile, virușii, celulele deteriorate și celulele canceroase
• activarea imunității – când un agent patogen este detectat, limfocitele se activează și se multiplică rapid, inițiind un răspuns imunitar specific; această reacție provoacă adesea umflarea ganglionilor limfatici, un semn că sistemul de apărare lucrează intens
• organele limfoide – organe precum splina, timusul și amigdalele completează această funcție; splina, de exemplu, filtrează sângele (nu doar limfa), eliminând globulele roșii vechi și servind ca rezervor major de celule albe

Un alt rol esențial și unic al sistemului limfatic este în digestie. După ce alimentele grase sunt digerate, majoritatea acizilor grași și a vitaminelor liposolubile (A, D, E, K) sunt ambalate în particule mari numite chilomicroni. Aceste particule sunt prea voluminoase pentru a intra direct în vasele sangvine. Prin urmare, ele sunt preluate de vasele limfatice specializate numite lacteale din mucoasa intestinului subțire. Limfa îmbogățită cu grăsimi le transportă apoi prin sistemul limfatic până când ajunge la ductul toracic și apoi în fluxul sangvin. Astfel, sistemul limfatic asigură livrarea grăsimilor esențiale către corp.

Ce afecțiuni ale sistemului limfatic există

Deși sistemul limfatic este un sistem robust de drenaj și apărare, el este vulnerabil la o serie de afecțiuni care pot compromite fie funcția sa de transport, fie pe cea imunitară.

Edemul limfatic

Limfedemul este o afecțiune cronică caracterizată prin acumularea anormală de lichid limfatic bogat în proteine în spațiile interstițiale, ceea ce duce la umflarea persistentă (edem) a unei părți a corpului, cel mai frecvent la nivelul membrelor. Apare atunci când capacitatea de transport a sistemului limfatic este depășită.

În ceea ce privește cauzele apariției edemului limfatic, acesta poate fi de două feluri: primar și secundar.

Limfedemul primar este o afecțiune rară, congenitală, cauzată de dezvoltarea anormală a vaselor limfatice.

Limfedemul secundar este cel mai frecvent tip întâlnit, cauzat de o leziune sau obstrucție ulterioară. Cauzele comune includ intervențiile chirurgicale (în special excizia ganglionilor limfatici în tratamentul cancerului, precum cel de sân), radioterapia sau infecțiile severe.

Pe termen lung, edemul limfatic duce la fibroză (întărirea și îngroșarea pielii și a țesuturilor) și crește semnificativ riscul de infecții cutanate recurente (celulită), deoarece limfa stagnantă oferă un mediu propice dezvoltării bacteriilor.

Limfadenopatia (ganglioni limfatici umflați)

Limfadenopatia este termenul medical ce definește umflarea ganglionilor limfatici, ca răspuns la o creștere a activității celulelor imunitare din interior: aceștia devin mai mari, palpabili și uneori dureroși.

Este o manifestare comună la copii și adulți tineri, fiind adesea un semn benign al luptei organismului cu o infecție.

Cauzele apariției limfadenopatiei includ:

• infecțiile – reprezintă cea mai frecventă cauză, atât infecțiile virale (răceli, mononucleoză) cât și cele bacteriene (faringită streptococică, infecții dentare) pot provoca limfadenopatie
• boli autoimune – precum artrita reumatoidă sau lupus
• malignitate – prezența unor metastaze (răspândirea unui cancer primar) sau a limfomului poate determina umflarea ganglionilor

Deși limfadenopatia este adesea o consecință temporară și firească a unui răspuns imunitar eficient, ea poate sugera necesitatea unor investigații medicale suplimentare. Persistența sau caracteristicile anormale (ganglioni tari, ficși, nedureroși) impun excluderea malignității. Implicația sa principală este că servește drept indicator clinic al unei probleme de sănătate subiacente.

Cancer limfatic (limfom)

Limfomul ia naștere atunci când limfocitele (celule T sau celule B), care în mod normal luptă împotriva infecțiilor, suferă mutații genetice care le determină să se multiplice necontrolat. Aceste celule maligne se acumulează în ganglionii limfatici, dar și în organele limfoide precum splina, timusul sau măduva osoasă. Deoarece sistemul limfatic este răspândit în întregul corp, limfomul poate afecta orice organ.

Cauzele exacte pentru apariția limfoamelor sunt necunoscute, dar factorii de risc includ infecțiile virale cronice (ex. virusul Epstein-Barr), expunerea la anumite chimicale (pesticide) și istoricul de imunodeficiență.

Clasificarea limfoamelor este importantă pentru stabilirea tratamentului și a prognosticului. Limfoamele sunt împărțite în două categorii principale:

• limfomul Hodgkin – este caracterizat prin prezența celulelor mari, anormale, cunoscute sub numele de celule Reed-Sternberg; este mai puțin comun și, de obicei, se răspândește într-un mod ordonat, de la un grup de ganglioni la altul; apare mai frecvent la adulții tineri (20-40 de ani) și la persoanele în vârstă (peste 55 de ani); datorită progreselor în tratament, Limfomul Hodgkin este considerat unul dintre cele mai vindecabile tipuri de cancer
• limfomul Non-Hodgkin – cuprinde toate limfoamele care nu sunt de tip Hodgkin; este un grup eterogen de boli, cu peste 60 de subtipuri, care variază de la forme cu creștere lentă la forme foarte agresive; poate începe oriunde în corp și se răspândește într-un mod imprevizibil; este mult mai comun decât limfomul Hodgkin și afectează preponderent adulții în vârstă (peste 60 de ani)

Manifestările limfoamelor variază în funcție de tip și stadiu, dar includ simptome sistemice (febră, transpirații nocturne, scădere în greutate), mărirea ganglionilor și afectarea funcției organelor limfatice.

Impactul limfomului depinde de tipul și rapiditatea cu care evoluează. Consecințele majore sunt compromiterea imunitară (pe măsură ce limfocitele maligne le înlocuiesc pe cele sănătoase, capacitatea organismului de a se apăra împotriva infecțiilor scade drastic) și afectarea organelor (în formele avansate, limfomul poate invada măduva osoasă, afectând producția de celule sanguine, sau alte organe vitale).

Tratamentul limfomului a avansat semnificativ, și poate include chimioterapia, radioterapia, imunoterapia (anticorpi monoclonali care țintesc celulele canceroase) și terapii inovatoare precum terapia CAR T-cell. Abordarea este personalizată în funcție de subtipul de limfom și de stadiul bolii.

Limfocelul

Limfocelul definește o „capsulă”, plină cu limfă, care se formează în corp, de obicei ca rezultat al unei intervenții chirurgicale. Nu este un chist adevărat, deoarece nu are perete epitelial propriu, ci reprezintă o acumulare de limfă scursă din vasele limfatice tăiate sau lezate în timpul unei operații.

Pacienții afectați cel mai des sunt persoanele care au suferit operații majore în regiuni bogate în vase limfatice, cum ar fi transplanturile de rinichi, disecțiile ganglionare (pelviene sau inghinale) sau intervențiile vasculare.

Cauza apariției limfocelului este lezarea iatrogenă (accidentală, în timpul procedurilor medicale) a vaselor limfatice, care nu au fost sigilate corespunzător, permițând limfei să se scurgă și să se adune.

Deși adesea asimptomatice și capabile să se rezolve spontan, limfocelele mari pot cauza consecințe mecanice – pot exercita presiune asupra organelor sau vaselor de sânge adiacente. De exemplu, un limfocel pelvian poate obstrucționa ureterul sau vasul de sânge, necesitând drenaj sau intervenție chirurgicală. Implicația este strict legată de riscul chirurgical și de recuperare.

Alte afecțiuni

Pe lângă afecțiunile majore precum limfedemul sau cancerul (limfomul), sistemul limfatic este vulnerabil la o serie de alte boli, care subliniază rolul său complex în imunitate, drenaj și transport. Aceste afecțiuni variază de la reacții inflamatorii acute până la boli genetice rare, fiecare dintre ele perturbând echilibrul delicat al fluidelor și al apărării interne a corpului.

Limfangita – inflamația vaselor limfatice

Limfangita reprezintă inflamația acută sau infecția vaselor limfatice, cel mai frecvent cauzată de bacterii (în special de Streptococcus pyogenes) care pătrund printr-o rană sau abraziune cutanată.

Semnul clasic este apariția unor dâre roșii, calde și dureroase care se extind de la locul infecției inițiale către ganglionii limfatici regionali. Aceasta este însoțită adesea de febră, frisoane și stare generală de rău.

Limfangita este considerată o urgență medicală. Dacă nu este tratată rapid cu antibiotice, infecția se poate răspândi în fluxul sangvin, ducând la septicemie, o afecțiune cu potențial fatal.

Filarioza limfatică – obstrucția parazitară

Filarioza limfatică este o boală tropicală rar întâlnită în zonele dezvoltate, dar care afectează milioane de oameni la nivel global.

Este o boală parazitară cauzată de viermi nematozi, transmiși la om prin înțepătura de țânțar. Larvele migrează și se dezvoltă în vasele limfatice.

Prezența și mișcarea viermilor adulți în interiorul vaselor provoacă inflamație, fibroză și obstrucție cronică. Acest blocaj sever al drenajului limfatic duce la limfedem extrem.

Cel mai cunoscut rezultat este elefantiazisul, o formă severă de limfedem în care pielea și țesuturile devin groase și tari, cauzând deformări semnificative, cel mai des la picioare și organele genitale. Boala are consecințe fizice grave, dar și un impact social marcant.

Boala Gorham-Stout – boala oaselor fantomă

Este o boală rară caracterizată prin proliferarea anormală a vaselor limfatice și/sau a vaselor sangvine (angiomatoză) care invadează și distrug țesutul osos. Oasele afectate se resorb treptat, fiind înlocuite cu structuri fibroase și vase.

Malformațiile Limfatice – limfangiomul

Reprezintă dezvoltarea anormală și adesea chistică a vaselor limfatice, și poate apărea oriunde în corp. Acestea nu sunt canceroase, dar pot cauza probleme prin exercitarea de presiune asupra structurilor vitale (nervi, vase de sânge) sau pot duce la limfedem localizat.

Sursa foto: Shutterstock