Particulele microscopice de plastic sunt prezente în apă, alimente și aer, iar cercetătorii încearcă să înțeleagă ce efecte pot avea asupra sănătății pe termen lung. Un studiu publicat recent în revista
Cercetarea, realizată de o echipă de la Central South University din China, a arătat că expunerea îndelungată la nanoplastice din polistiren a favorizat dezvoltarea tumorilor la șoareci predispuși experimental la cancer colorectal. Oamenii de știință au identificat modificări ale microbiomului intestinal și ale răspunsului imunitar, care ar putea explica acest efect.
Descoperirea este importantă, însă trebuie interpretată cu prudență: rezultatele obținute pe animale nu demonstrează că microplasticele provoacă același efect la oameni și nici că acestea explică creșterea cazurilor de cancer colorectal în rândul adulților tineri.
Studiul, publicat pe 29 octombrie 2026 în revista Molecular Cancer, a analizat efectele expunerii cronice la nanoplastice din polistiren. Acest tip de plastic este utilizat în numeroase produse și ambalaje, iar prin fragmentare poate elibera particule de dimensiuni foarte mici.
Cercetătorii au folosit un model experimental pe șoareci la care dezvoltarea cancerului colorectal fusese indusă printr-un protocol care provoacă inflamație intestinală și favorizează apariția tumorilor. Animalele au fost expuse oral, pe termen lung, la nanoplastice din polistiren.
Comparativ cu animalele din grupurile de control, cele expuse au prezentat o dezvoltare mai accentuată a tumorilor. Analizele au arătat că particulele s-au acumulat în special în colon și au fost asociate cu modificări ale structurii intestinale, ale bacteriilor din microbiom și ale mecanismelor de apărare ale organismului.
Autorii au descris un mecanism prin care nanoplasticele ar putea influența dezvoltarea tumorilor prin intermediul relației dintre microbiom, substanțele produse de bacterii și celulele sistemului imunitar.
Una dintre observațiile cercetătorilor a fost acumularea particulelor în colon și deteriorarea microvilozităților intestinale.
Microvilozitățile sunt structuri microscopice aflate la suprafața anumitor celule intestinale. Ele măresc suprafața disponibilă pentru absorbția nutrienților și contribuie la funcționarea normală a mucoasei intestinale.
Afectarea acestor structuri poate perturba echilibrul local și interacțiunea dintre celulele intestinale și conținutul tubului digestiv.
Cercetătorii au observat și modificări ale microbiomului intestinal, adică ale comunității de microorganisme care trăiesc în intestin. Unele bacterii considerate benefice au devenit mai puțin abundente în cazul animalelor expuse la nanoplastice.
Aceste schimbări au fost însoțite de modificări ale unor metaboliți produși de bacterii și ale activității anumitor celule imunitare.
Unul dintre rezultatele importante ale cercetării a fost reducerea bacteriei Faecalibaculum rodentium la șoarecii expuși la nanoplastice.
Această bacterie produce, printre alți metaboliți, acid propionic, un acid gras cu lanț scurt. Astfel de substanțe sunt produse de microorganismele intestinale și participă la comunicarea dintre microbiom și organism.
Cercetătorii au constatat că reducerea populației bacteriene a fost însoțită de scăderea nivelului de acid propionic. În modelul experimental, această modificare a fost asociată cu diminuarea activității unor celule imunitare implicate în răspunsul antitumoral.
Este vorba despre limfocitele Th17, un tip de celule ale sistemului imunitar care produc, printre altele, interleukina-17A. În condițiile analizate de cercetători, reducerea activității acestei căi imunitare a fost asociată cu slăbirea mecanismelor care limitau dezvoltarea tumorilor.
Rezultatele sugerează că efectele nanoplasticelor nu se limitează la contactul direct cu țesutul intestinal, ci pot implica și modificarea echilibrului microbiomului și a răspunsului imun. Totuși, rolul limfocitelor Th17 în cancer este complex și poate varia în funcție de tipul tumorii și de contextul biologic.
Cercetătorii au analizat și probe biologice provenite de la pacienți diagnosticați cu cancer colorectal. Au identificat particule de microplastic în țesuturi tumorale și în probe de sânge.
Această observație arată că particulele de plastic pot fi prezente în organismul uman și în țesuturile afectate de cancer. Nu demonstrează însă că ele au provocat apariția tumorilor.
Există o diferență importantă între identificarea unei substanțe într-un țesut bolnav și demonstrarea faptului că acea substanță a contribuit la apariția bolii. Pentru stabilirea unei relații cauzale sunt necesare cercetări suplimentare, care să urmărească expunerea oamenilor în timp și să ia în calcul alți factori de risc.
Prin urmare, rezultatele obținute din probele umane trebuie considerate observaționale, nu o dovadă că microplasticele provoacă în mod direct cancer colorectal.
Deși cercetarea oferă indicii importante despre mecanismele biologice prin care nanoplasticele ar putea influența dezvoltarea tumorilor, există câteva limite care trebuie luate în considerare.
În primul rând, experimentele au fost realizate pe șoareci care aveau deja un risc experimental crescut de a dezvolta cancer colorectal. Așadar, studiul a analizat dacă expunerea la nanoplastice poate favoriza dezvoltarea tumorilor într-un astfel de context, nu dacă particulele provoacă singure cancer la un organism sănătos.
În al doilea rând, dozele și condițiile de expunere folosite în laborator nu pot fi transpuse automat la nivelul expunerii obișnuite a oamenilor.
În plus, identificarea microplasticelor în probele pacienților nu stabilește când au ajuns particulele în organism, cât timp au fost prezente sau dacă au contribuit la apariția bolii.
Cercetătorii au descris un mecanism biologic plauzibil, dar sunt necesare studii epidemiologice și clinice suplimentare pentru a înțelege dacă și în ce măsură aceste rezultate se aplică oamenilor.
Microplasticele și nanoplasticele sunt răspândite în mediul înconjurător, iar eliminarea completă a expunerii nu este realistă în prezent. Totuși, există câteva măsuri practice prin care poți limita anumite surse de contact:
Folosește recipiente din sticlă sau ceramică pentru încălzirea alimentelor, în locul celor din plastic.
Evită încălzirea mâncării în recipiente din plastic care nu sunt destinate acestui scop.
Înlocuiește recipientele din plastic foarte zgâriate sau deteriorate.
Nu expune inutil sticlele și ambalajele din plastic la temperaturi ridicate.
Respectă instrucțiunile producătorului privind utilizarea recipientelor care intră în contact cu alimentele.
Aceste recomandări sunt măsuri prudente de reducere a expunerii, nu metode demonstrate de prevenire a cancerului colorectal. Nu există în prezent dovezi că utilizarea recipientelor din sticlă sau evitarea încălzirii plasticului reduc direct riscul de cancer.
Creșterea numărului de cazuri de cancer colorectal diagnosticate la adulții tineri este o preocupare reală pentru comunitatea medicală. Cercetătorii analizează mai mulți factori posibili, printre care alimentația, obezitatea, sedentarismul, modificările microbiomului intestinal și expunerea la diverși poluanți.
Nu există însă o singură cauză care să explice această evoluție. Studiul despre nanoplastice reprezintă o direcție nouă de cercetare, nu o explicație definitivă a creșterii incidenței bolii.
Printre simptomele care necesită evaluare medicală se numără:
sânge în scaun sau sângerare rectală;
modificări persistente ale tranzitului intestinal;
diaree sau constipație care apar recent și nu se remit;
dureri abdominale persistente;
scădere inexplicabilă în greutate;
oboseală accentuată sau anemie fără o cauză evidentă.
Aceste manifestări nu indică automat existența unui cancer, dar trebuie investigate, mai ales dacă persistă sau se asociază între ele.
Colonoscopia poate identifica polipi care, în timp, ar putea evolua spre cancer și permite îndepărtarea anumitor leziuni precanceroase. Persoanele cu antecedente familiale de cancer colorectal sau cu alți factori de risc pot avea nevoie de evaluare și screening mai devreme decât populația generală.
Ce trebuie reținut: studiul publicat în Molecular Cancer arată că nanoplasticele din polistiren au favorizat dezvoltarea tumorilor într-un model experimental pe șoareci, prin modificarea microbiomului intestinal și a răspunsului imunitar. Descoperirea ridică întrebări importante despre efectele expunerii la particule de plastic, dar nu demonstrează că acestea provoacă cancer colorectal la oameni. Sunt necesare cercetări suplimentare înainte de a putea stabili o legătură directă.
FOTO: Shutterstock
Conținut editorial asistat de inteligența artificială și verificat de editor uman.