Masca selfie, o soluţie ingenioasă. Poartă o mască personalizată după chipul tău!

O artistă a creat prima mască de tip selfie, care poate fi personalizată după chipul celui care o poartă.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Danielle Baskin, o artistă de 27 de ani din Oakland, California, a realizat o gamă de măşti de protecţie tip selfie, adică după chipul celor care le poartă. Intitulată sugestiv Maskalike, masca poate fi personalizată după dorinţa fiecăruia: un selfie foarte realistic, animalul de companie sau, de ce nu, faimosul Harold, bătrânul care face înconjurul internetului în tot felul de meme. Măştile sunt confecţionate din bumbac, au elastice care se prind după urechi şi pot fi spălate la maşină.

Pentru a le arăta celor interesaţi cum arată o astfel de mască, tânăra a postat pe contul ei de Twitter mai multe poze. Într-o postare, ea a scris: „Când ies afară îmi pun a doua faţă.”

Vezi mai jos o GALERIE FOTO cu măştile inedite.

Imaginile au atras atenţia internauţilor, mai precis a 25.000 de persoane, care la sfârşitul lunii iunie erau pe lista de aşteptare pentru a primi o mască inedită. Preţul nu este încă precizat, dar cel mai probabil va fi unul accesibil tuturor.

Artista nu este la prima „abatere”. Ea a creat în luna februarie a acestui an o mască medicală de tip N95 pe care este printat chipul utilizatorului. Astfel, persoana care poartă această mască îşi poate debloca telefonul prin funcţia de recunoaştere facială şi, în acelaşi timp, să se protejeze pe ea însăşi, dar şi pe alţii de infecţia cu noul tip de coronavirus. Preţul acestei măşti este de 40 de dolari, însă Danielle nu s-a decis încă dacă să comercializeze acest model sau să rămână la stadiul de invenţie. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân