De ce se accentuează durerile de spate când scad temperaturile

  • Publicat:
  • Actualizat:
De ce se accentuează durerile de spate când scad temperaturile
Sursa foto: Shutterstock

Durerile de spate pot fi un semnal de alarmă pentru diverse afecţiuni, de la simple dureri artrozice până la dureri generate de uzura discului, tasări vertebrale sau presiuni ori iritaţii ale nervilor. De cele mai multe ori, în perioada rece, simptomele se agravează. Durerile de spate apar în urma unui dezechilibru între ceea ce îi ceri corpului să facă şi ceea ce poate el.

În general, există un cumul de cauze care pot declanșa sau agrava durerile de spate, cum ar fi stilul de viaţă staţionar, regimul alimentar, fumatul.În plus, trebuie să luăm în calcul faptul că, deşi organismul nostru are nevoie să stea în două picioare, nu avem, de cele mai multe ori, structura musculară care să susţină gravitaţia.

Astfel, rezultatele se traduc în uzarea coloanei vertebrale, proces care, în timp, generează dureri. Acesta este un aspect al problemei care afectează mare parte din populaţie.

În prezent, din punct de vedere statistic, 6 din 10 adulţi cu vârsta de peste 65 ani, aleşi aleator, fără simptome, prezintă hernii de disc la un examen RMN. La cealaltă extremă se situează cei care îşi suprasolicită organismul prin practicarea diverselor sporturi (de exemplu, alergare pe distanţe lungi), fără să aibă o fundaţie musculară care să susţină efortul depus. Veriga cea mai slabă cedează, iar în acest caz este vorba despre coloana vertebrală, la care se pot adăuga probleme la genunchi, articulaţia coxoemurală şi altele.

Durerile de spate – de ce le resimțim mai intens iarna?

Din cauza structurii musculare deficitare, muşchiul nu are o dinamică normală, nu poate prelua stresul mecanic cauzat de temperaturile scăzute. Ca urmare, descărcarea are loc pe structura spinală, accentuând problemele existente.

Primul pas şi cel mai important este diagnosticarea corectă a cauzei. Tratamentul poate varia, dar în principal contează gravitatea afecţiunii.

Dacă depistăm cauza, indicaţia principală este kinetoterapia. Aceasta trebuie efectuată regulat, pe o anumită perioadă (inclusiv după dispariţia durerii), dar este nevoie şi de schimbarea stilului de viaţă.

Pacienţii dispun rareori de disciplină şi nu îşi asumă o astfel de abordare, care necesită multă voinţă şi mult efort. De aceea, de cele mai multe ori, se ajunge la tratamentul simptomatic – de la antiinflamatoare până la intervenţii sau operaţii, care tratează doar simptomul, nu cauza care se află la rădăcina durerii de spate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân