De ce nu e bine să mănânci zăpadă? Avertismentul medicilor

Dacă vrei neapărat să guști din zăpadă, măcar asigură-te că este proaspătă și curată. Iată câteva lucruri pe care trebuie să le știi înainte.
  • Publicat:
  • Actualizat:
De ce nu e bine să mănânci zăpadă? Avertismentul medicilor
Sursa foto: Shutterstock

Vremea este destul de schimbătoare în această perioadă: ba avem zăpadă, ba ne bucurăm de soare. Ori de câte ori se așterne zăpada îi vedem pe cei mici (sau chiar și pe cei mari) că sunt curioși să o guste. Dar cât este de sănătos acest obicei care pe moment pare distractiv?

În primul rând, zăpada se formează din precipitații care iau forma unor cristale de gheață. Odată formate, vaporii de apă sunt absorbiți și înghețați și așa apar fulgii de nea care se aștern. Practic, zăpada care cade din cer este pur și simplu apă, dar din cauza poluării cu siguranță se regăsesc și alte substanțe care intră în contact cu apa înainte ca aceasta să ia forma fulgilor de nea și să se depună.

De ce nu e bine să mănânci zăpadă?

Specialiștii nu încurajează practicarea acestui obicei, oricât de inocent ar părea, mai ales în zonele urbane unde există expunere la diferite tipuri de poluanți din nanoparticule și alți compuși.

Chiar dacă nu locuiești în zone poluate, zăpada care se așterne poate absorbi poluanți din alte zone, deoarece particulele din aer și aerosolii pot fi transportați nu doar local, ci și regional sau global.

Dacă vrei neapărat să guști din zăpadă, măcar asigură-te că este proaspătă și curată.

Poate fi zăpada folosită ca apă?

Dacă nu ai acces la apă curată, iar zăpada este singura sursă, atunci asigură-te că îndepărtezi patogenii biologici care se pot regăsi în ea.

Cum faci asta? După ce zăpada colectată se topește, fierbi apa timp de 5 minute pentru a distruge bacteriile sau poți folosi un filtru.

Nu linge nici țurțurii de gheață! Asta poate duce la scăderea temperaturii corporale și produce modificări metabolismului.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”