Nămolul ajută sistemul imunitar: cum să scapi de gripă şi răceală

Tratamentul cu nămol este ideal pentru creşterea sistemului imunitar.
  • Publicat:
Nămolul ajută sistemul imunitar: cum să scapi de gripă şi răceală
FOTO: pexels.com / Nămolul ajută sistemul imunitar: cum să scapi de gripă şi răceală

Pentru că încă de aflăm în sezonul în care gripa sau răceala ne pot lovi la orice pas, este nevoie să ne întărim sistemul imunitar, iar spălatul frecvent pe mâini sau evitarea spaţiilor aglomerate nu sunt suficiente. Imunitatea este privită ca un scut de apărare al întregului nostru organism şi funcţionează încă de la naştere, chiar dacă nu la capacitate maximă. Cu cât se dezvoltă, cu atât devine mai sofisticată ajună la maturitate, dar din fericire, organismul învaţă să se apere singur împotriva diferiţilor antigeni.

Fiecare sistem imunitar funcţionează diferit, iar aici putem vorbi şi se factori diferiţi care pot afecta echilibrul lor. Unii dintre ei pot fi controlaţi, în timp ce alţii se pot strecura în organism în urma operaţiilor, a rănilor sau prin bolile cronice, stresul, coabitarea, băutul de apă de la robinet etc.

Tratamentul cu nămol este o modalitate sănătoasă prin care putem ajuta sistemul imunitar.

„Acesta ajută la creşterea imunităţii prin efectul de reglare neuro-psiho-imuno-endocrină mediat de hipotalamus”, spune medicul balneolog Suzana Pretorian. „Temperatura nămolului e diferita de cea a corpului şi, astfel, stimulează receptorii nervoşi din piele. Aceştia induc vasodilataţie sau vasoconstricţie + vasodilataţie, precum şi reacţii la distanţă mai complexe ce se transmit prin reţeaua sistemului nervos”, punctează specialistul.

Nămolul are şi efecte chimice, deoarece „substanţele pe care le conţine –  sare, bicarbonaţi, sulfaţi, hidrogen sulfurat, acizi humici, vitamine – au efect direct asupra pielii, cât şi de permeabilizare. Vasodilataţia amintită anterior permite captarea substanţelor din ţesutul subcutanat şi transportul lor către interiorul corpului, dar şi detoxifierea profundă a ţesuturilor, mergând până la nivel intercelular după 5 zile de tratament”, exlică  Suzana Pretorian.

Ultimele pe listă, dar nu cele din urmă sunt beneficiile psihice pe care le generează nămolul asupra corpului uman. Şi anume starea de bine pe care o induce. Armonizarea energetică complexă este transmisă de la nivelul hipotalamusului către cortexul cerebral, care „conştientizează”  starea de bine.

„Într-un organism detoxifiat, hrănit, echilibrat energetic – celulele imune, cât şi comunicarea dintre ele devin mult mai competente, adică detectează mai prompt pătrunderea unor agenţi toxici/infecţioşi. Şi îi anihilează mai eficient. În acelaşi timp, acesta nici nu dezvoltă reacţii imune exagerate, hiperreactive sau aberante (ca în cazul bolilor autoimune – unde imunitatea aberantă atacă ţesuturile proprii confundate cu molecule străine).

Tratamentele cu nămol de Sovata sunt eficiente „după o perioadă de depresie imună survenită de obicei în a 3-4-a zi de tratament, imunitatea începe să crească. Astfel, la 2-3 săptămâni post-tratament, ea este de câteva ori mai eficientă decât imediat înaintea tratamentului. Această stare de imunitate crescută se menţine până la o jumătate de an post-tratament şi chiar câţiva ani”, încheie medicul balneolog.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”
Recomandări:
Beneficii ascunse ale reflexoterapiei
Beneficii ascunse ale reflexoterapiei
10 remedii naturale care alină arsurile la stomac și indigestia
10 remedii naturale care alină arsurile la stomac și indigestia