Gogoșile de casă sunt unul dintre deserturile care ne amintesc de copilărie, iar în Delta Dunării există o rețetă tradițională simplă, pregătită din ingrediente puține și accesibile. Spre deosebire de gogoșile clasice, care se modelează și se decupează din aluat, acestea se prepară cu lingura, dintr-un aluat foarte moale, asemănător unei creme.
Rețeta este oferită de Marianti Antoanela Conțolencu, gazda unui punct gastronomic local din Caraorman, județul Tulcea, unde turiștii sunt întâmpinați cu preparate tradiționale din pește și gogoși de casă. Desertul este pregătit după o rețetă preluată de la mama sa și poate fi consumat inclusiv în perioadele de post.
Rețeta este potrivită pentru cei care își doresc un desert de casă fără lapte și ouă. Aluatul nu trebuie frământat până devine ferm, ci se amestecă până capătă o consistență moale, care permite modelarea gogoșilor cu lingura.
1 kg de făină
900 ml de apă călduță
Drojdie uscată
3 linguri de zahăr
Un praf de sare
Ulei pentru prăjit
Primul pas este pregătirea ingredientelor. Într-un vas încăpător se pune făina, peste care se adaugă un praf de sare. Ingredientele se amestecă bine, astfel încât sarea să fie distribuită uniform.
Separat, drojdia uscată se dizolvă în puțină apă călduță, luată din cantitatea de 900 ml, împreună cu cele trei linguri de zahăr.
După ce drojdia s-a dizolvat, amestecul se adaugă peste făină. Se toarnă treptat și restul apei călduțe, amestecând cu un tel până când se obține un aluat foarte moale, cu o consistență asemănătoare unei creme.
Aluatul se acoperă și se lasă la dospit aproximativ o oră, până când crește și devine aerat.
După dospire, se pregătește o tigaie sau o cratiță încăpătoare, în care se pune ulei din abundență. Gogoșile trebuie prăjite într-o baie de ulei bine încinsă.
Cu ajutorul unei linguri, se ia din aluat și se pune direct în uleiul încins. Pentru a evita lipirea aluatului de lingură, aceasta se înmoaie în apă înainte de fiecare utilizare.
Gogoșile se prăjesc până când devin aurii, apoi se scot pe o farfurie acoperită cu hârtie absorbantă, pentru a elimina excesul de ulei.
Se pot servi simple, pudrate cu zahăr, sau alături de dulceață.
Potrivit gazdei din Caraorman, secretul gogoșilor nu constă într-un ingredient special, ci în modul în care sunt pregătite.
Aluatul trebuie să fie foarte moale, iar dospirea este un pas important pentru obținerea unei texturi pufoase.
De asemenea, prăjirea într-o cantitate suficientă de ulei bine încins contribuie la formarea unei cruste aurii, fără ca gogoșile să rămână crude la interior.
Un alt truc este folosirea lingurii înmuiate în apă înainte de a lua aluatul. Astfel, acesta nu se mai lipește și poate fi transferat mai ușor în ulei.
Gogoșile sunt servite la punctul gastronomic local din Caraorman alături de preparate tradiționale din pește, precum storceagul de somn și peștele prăjit. Familia care administrează locația folosește produse locale și îi întâmpină pe turiști cu preparate pregătite în casă.
FOTO: Shutterstock