Ceai de CICOARE

Denumire științifică: Cichorium intybus
Producător: DaciaPlant

Cicoarea face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă cunoscută şi apreciată încă din antichitate. În Egiptul Antic era cultivată ca plantă medicinală, fiind folosită pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare şi renale. Începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, rădăcinile sunt utilizate pentru obţinerea surogatului de cafea. Planta are frunze mici, oval-lanceolate şi flori de culoare albastră. Se mai numeşte cicoară, cicoare de câmp, cicoare de vară, cicoare sălbatică, cicorie amară, cociţă, dudău, floarea-secerei, încingătoare, scai voinicesc, sporiş.

Actiuni:

Tonic hepatic, tonic digestiv, stomahic, coleretic, colagog, laxativ uşor, diuretic, depurativ, remineralizant, antianemic, slab hipoglicemiant, antiaritmic, hipotensiv.

Contribuie la:

– funcţionarea normală a sistemelor:
      – hepato-biliar, prin favorizarea producerii şi eliminării de bilă
      – digestiv, prin creşterea poftei de mâncare şi îmbunătăţirea digestiei
      – urinar, prin ameliorarea diurezei şi a capacităţii de detoxifiere a rinichilor

– accelerarea moderată a tranzitului intestinal

– scăderea în greutate.

Indicatii:

Se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni hepatobiliare (hepatite, icter, congestie hepatică, colecistopatii, diskinezie biliară), tulburări digestive (anorexie, balonare, digestie lentă), constipaţie, congestii splenice, anemie, gută, alimentaţia dietetică a diabeticilor şi în curele de slăbire.

Precautii:

EFECTE ADVERSE: rareori pot apărea alergii cutanate.

Contraindicatii:

Gastrită hiperacidă, ulcer gastric, sarcină, alăptare, alergie la cicoare.

Forma de prezentare: 50 g

Administrare:

INTERN:

pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă;

macerat la rece – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250 ml de apă, se menţin timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30 de min. înainte de mese;

infuzie – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250 ml de apă clocotită, se menţin timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol.  Se administrează 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 de min. înainte de mese.

Ingrediente:

Cicoare (Cichorium intybus) – rădăcină.

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi Produse gemoterapice în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal