Ceai de IENUPĂRUL

Denumire științifică: Juniperus communis
Producător: DaciaPlant

Ienupărul face parte din familia Cupressaceae, fiind un arbust conifer, răşinos, spontan, cu frunze aciculare, cu o dungă albă pe faţă şi verzi-închis pe dos. Fructele se prezintă ca nişte bobiţe, de culoare negru-albăstrui, aromate, cu gust uşor dulceag. Creşte la altitudini de 700-1500m, la marginea pădurilor şi poienelor, în păşuni, coline şi zone muntoase. Rezistent la ger şi la secetă, preferă locurile luminoase. Se mai numeşte archiş, boabe de brad, brădişor, brazi pitici, cetină, feniar, ienuper, inibahar, jinept, jip mic, etc.

Actiuni:

INTERN: diuretic, antiseptic urinar, intestinal şi respirator, litotriptic urinar, antiinflamator, analgezic, depurativ, bronhodilatator, stomahic, carminativ, hipoglicemiant, sudorific.

EXTERN: antiinflamator, analgezic, antiseptic.

Contribuie la:

INTERN:

– funcţionarea normală a sistemelor:
      – urinar, prin ameliorarea diurezei şi a capacităţii de detoxifiere a rinichilor
      – digestiv, prin detoxifierea tractului intestinal (prin eliminarea florei de fermentaţie şi
      de putrefacţie) şi creşterea poftei de mâncare
      – respirator, prin menţinerea sănătăţii arborelui bronşic

– reducerea disconfortului care apare la nivelul articulaţiilor, ligamentelor şi muşchilor.

EXTERN:

Contribuie la reducerea disconfortului care apare la nivelul articulaţiilor, ligamentelor şi muşchilor.

Indicatii:

INTERN:

Se utilizează ca adjuvant în: edeme, afecţiuni ale tractului urinar (infecţii şi litiază urinară), afecţiuni digestive (infecţii gastro-intestinale, enterite, enterocolite, colite de fermentaţie, dispepsie, flatulenţă, anorexie), bronşite acute şi cronice, reumatism, artrite, gută.

EXTERN:

Se utilizează ca adjuvant în: reumatism, boli articulare, dureri musculare.

Precautii:

Administrarea îndelungată poate produce iritaţii la nivelul căilor urinare şi hematurie.
În caz de nefrită acută, cronică şi nefroză se administrează numai la recomandarea medicului.
În cazul administrării pe durate mai lungi de timp (peste 3 săptămâni) se recomandă asocierea ienupărului cu plante cu efect protector asupra epiteliului renal, cum ar fi nalba, coada şoricelului, muşeţelul.
La copii se administrează pe perioade scurte de maxim 7-10 zile. Dozele se adaptează în funcţie de vîrstă şi greutate (de obicei se utilizează ¼ pînă la ½ din doza adultului).

Contraindicatii:

Sarcină, alăptare, copii mici, alergie la ienupăr.

Forma de prezentare: 50 g

Administrare:

INTERN:

pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apa.

macerat la rece – se prepară din 2 linguriţe cu boabe zdrobite adăugate la 250 ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30 de min. înainte de mese.

infuzie – se prepară din 2 linguriţe cu boabe zdrobite adăugate la 250 ml de apa clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 de min. înainte de mese.

EXTERN:

– pentru reducerea disconfortului care apare la nivelul articulaţiilor, ligamentelor şi muşchilor se administrează sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să se obţină o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţină cataplasma la locul afectat minim 30 de minute şi maxim 2 ore (în funcţie de sensibilitatea pielii).

Ingrediente:

Ienupăr (Juniperus communis) – fructe.

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi Produse gemoterapice în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Sandwich proteic și chifteluțe vegetale cu piure de cartofi și sos de ceapă