Dr. Andrei Rogoz, Sanador: despre a treia doză de vaccin anti-COVID-19

Dr. Andrei Rogoz, medic specialist Boli infecțioase în cadrul Sanador, a explicat în cadrul CSID.RO Live când trebuie făcută a treia doză de vaccin anti-COVID-19.

Conform ultimelor informațiilor furnizate de CNCAV, doza suplimentară de vaccin sau boosterul se poate face și de către persoanele care au primit vaccinul Johnson&Johnson, începând din 8 noiembrie.

Doza suplimentară se poate face la minimum șase luni de la doza inițială și poate fi făcută fie cu Pfizer, fie cu doză întreagă de Moderna (100 de micrograme), fie cu Johnson&Johnson.

Persoanele care au făcut două doze de Pfizer sau Astra Zeneca pot face doza booster fie cu Pfizer, fie cu Moderna (doză întreagă). Cei care au făcut două doze de Moderna pot face rapelul fie cu o doză de Pfizer, fie cu o jumătate din doza de Moderna (50 de micrograme). Aceste reguli se aplică de la 1 noiembrie.

„A treia doză de vaccin poate fi considerată o doză suplimentară pentru persoane care au făcut două doze, persoane pentru care aceste doze s-ar putea să nu fie suficiente. În această categorie intră unii pacienți imunodeprimați. De asemenea, doza suplimentară poate fi un rapel, așa cum este în majoritatea cazurilor celor care au făcut-o deja. A treia doză este recomandată la 6 luni de la finalizarea schemei inițiale.

Scopul principal la acest moment în ceea ce privește doza a treia de vaccin este acela de a recrește nivelul de protecție față de infecție. Despre cele două doze inițiale se consideră că asigură în continuare o protecție bună și foarte bună împotriva formelor severe de COVID-19 care necesită internare și implicit împotriva decesului. Însă, în ceea ce privește riscul de infectare, s-a remarcat o reducere a acestei protecții. În aceste condiții, se recomandă doza a treia pentru toți cei care nu au contraindicații”, afirmă dr. Andrei Rogoz, medic specialist Boli infecțioase în cadrul Sanador.

Mai multe informații despre doza a treia și dacă se impune testarea pentru anticorpi înainte de a o face, puteți afla din materialul realizat cu medicul Andrei Rogoz!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Andrei Rogoz - Medic specialist boli infecțioase
Dr. Andrei Tudor Rogoz este medic specialist Boli Infecțioase în cadrul Spitalului Clinic SANADOR. "De aproape 10 ani, lucrez în cadrul secției de Terapie Intensivă Adulți a INBI Matei Bals, că medic de Boli Infecțioase, inițial că rezident, apoi că medic specialist. E o secție de dimensiuni ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Medic specialist boli infecțioase
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult