Complicația severă care se poate manifesta prin durere abdominală intensă și febră

  • Publicat:
Complicația severă care se poate manifesta prin durere abdominală intensă și febră
Complicația severă care se poate manifesta prin durere abdominală intensă și febră

O durere abdominală intensă, însoțită de greață, vărsături și febră ridicată, poate indica o afecțiune severă, care, în lipsa tratamentului urgent, poate duce la complicații grave – pancreatita acută. Pancreatita este o inflamație a pancreasului, care apare de obicei din cauza consumului exagerat de alcool și grăsimi sau a litiazei biliare. Criza provocată de pancreatita acută necesită internarea de urgență în spital, pentru stabilizarea pacientului prin administrarea de analgezice și fluide intravenos.

Ulterior, medicul va decide care este cel mai potrivit tratament, în funcție de severitatea afecțiunii, ce poate fi stabilită în urma unor investigații imagistice avansate, în special tomografie computerizată și examen RMN, obținându-se astfel imagini detaliate, de înaltă rezoluție, ale pancreasului.

Formele grave de pancreatită acută necesită tratament chirurgical, singura soluție care poate preveni complicațiile și infecțiile care ar pune în pericol viața pacientului. Colecistectomia, adică intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea vezicii biliare, poate fi realizată clasic sau minim invaziv, laparoscopic, în funcție de indicațiile stabilite pentru fiecare caz în parte.

În cazurile mai puțin severe, dacă pancreatita a fost provocată de litiaza biliară, adică de acumularea de calculi în interiorul vezicii biliare, tratamentul poate fi minim invaziv, printr-o procedură diagnostică și terapeutică de endoscopie intervențională numită colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP). Această intervenție, care îmbină endoscopia digestivă cu radiologia, presupune introducerea unui endoscop în stomac, până la nivelul căilor biliare, moment în care medicul injectează o substanță specială, radioopacă, pentru a putea vizualiza calculii biliari. Aceștia pot fi apoi extrași, în același timp operator.

Spre deosebire de intervenția chirurgicală, ERCP oferă numeroase avantaje pentru pacient: lipsa inciziilor, recuperare rapidă, risc redus de complicații și durată mai scurtă de spitalizare. Procedura poate fi folosită pentru diagnostic și tratament și în cazul altor afecțiuni bilio-pancreatice, cum sunt stenozele benigne ale căilor biliare, tumorile pancreatice sau colangiocarcinoamele.

La Spitalul Clinic SANADOR, colangiopancreatografia endoscopică retrogradă este realizată de medici gastroenterologi specializați, cu experiență îndelungată și supracalificare în proceduri de endoscopie intervențională. Toate intervențiile endoscopice sunt realizate în deplină siguranță, cu echipamente performante, care asigură rezultate bune pe termen lung și o recuperare rapidă a pacientului.

Dotările de ultimă generație de la Spitalul Clinic SANADOR, esențiale pentru buna desfășurare a unei proceduri ERCP, includ echipamentul de radiologie Siemens ICONOS R200, care este digital și permite astfel reducerea dozei de iradiere în timpul intervenției, oferind totodată imagini de înaltă rezoluție, cu detalii importante despre structurile afectate. De asemenea, imaginile radiologice digitale pot fi arhivate, aspect care permite monitorizarea eficientă a tratamentului, prin compararea cadrelor obținute înainte și după procedură.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân