Mircea Diaconu, declarații în premieră despre candidatura la Președinția României | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE

  • Publicat:
Mircea Diaconu, declarații în premieră despre candidatura la Președinția României | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE

Invitat în cel mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene”, Mircea Diaconu a vorbit despre cariera de actor, despre copilăria la țară, despre povețele rămase ca și moștenire de familie, dar și despre candidatura la Președinția României.

Nu uităm că în 2019 actorul a candidat la Președinția României, a fost Membru al Parlamentului European între 2014 – 2019 și Ministru al Culturii din România, câteva luni, în 2012. Actorul i-a spus în exclusivitate lui Adrian Artene că totul a fost un „accident”.

„Candidatura la prezidențiale fost ca un accident. Eram seara, se lansau, se trâmbițau, era pre-ziua pur și simplu lansării subiectului și mi-am dat seama că era o construcție care ducea la ce a dus. Invariabil, parcă era făcut un drum curat ca domnul Iohannis să mai facă un mandat și nu mi se pare normal și logica nu mi se părea normală și neconstituțională. Și atunci m-am enervat în seara aia și a doua zi m-am dus la Ateneul Român. Și am zis că vreau și eu să fac o conferință de presă pe treptele Ateneului. Și m-au lăsat. Am anunțat-o, a venit lumea și am zis vreau să candidez la prezidențiale”, a povestit celebrul actor la podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”.

De ce a candidat ca independent?

„Am candidat ca independent ca să spun, atunci când lumea e atentă la subiectul ăsta, că e neconstituțional și este o fundătură ca președinții de partide să ajungă președinți de țară, pentru că automat se împartă țara în două, ai mei și ai tăi. În Constituție scrie foarte clar, foarte limpede, (că președintele – n.red.) este un mediator. Nu poți să fi mediator decât într-o stare de neutralitate și fără o gloată întreagă în spatele tău, care așteaptă de la tine să livrezi. Este o tâmpenie și de-aia am ieșit ca să spun aceste lucruri, nu ca să ies președinte”, a declarat marele actor.

La final, Mircea Diaconu a spus clar că nu ia în calcul o eventuală nouă candidatură la prezidențiale.

EPISODUL COMPLET POATE FI VIZIONAT PE CANALUL OFICIAL DE YOUTUBE „ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE”:

Mircea Diaconu: „Să fii plăcut lui Dumnezeu! Asta este treaba noastră!”

 

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân