Irinel Columbeanu, schimbare radicală la 68 de ani! Declarațiile fostului afacerist despre momentul botezului

Irinel Columbeanu a vorbit deschis despre decizia de a se boteza și de a-și schimba religia, mărturisind ce a simțit în timpul ceremoniei și de ce a ales să își lase viața „în mâinile lui Dumnezeu”.
  • Publicat:

Irinel Columbeanu a surprins din nou opinia publică, de această dată printr-o decizie profund personală, care a stârnit valuri de reacții în mediul online. Fostul milionar a devenit viral după ce s-a botezat la vârsta de 68 de ani, alegând să își schimbe religia și să vorbească deschis despre transformarea sa spirituală.

Irinel Columbeanu s-a botezat

Imaginile de la ceremonie au apărut recent în spațiul public și au atras rapid atenția internauților. Emoția momentului, dar și mărturisirile sincere făcute ulterior de Irinel Columbeanu, au transformat evenimentul într-un subiect intens dezbătut. Vizibil marcat de semnificația pasului făcut, acesta a explicat că decizia nu a fost una impulsivă, ci rezultatul unui proces interior profund.

Irinel Columbeanu a mărturisit că a dorit să urmeze exemplul tatălui său, care a ales aceeași cale spirituală, în aceeași biserică. Pentru el, botezul a fost mai mult decât un ritual religios – a fost un moment de resetare, de asumare și de predare a controlului propriei vieți.

„Nu a fost deloc greu, Dumnezeu mi-a dat puterea să o fac”, a declarat el, explicând că perioada petrecută în azil l-a ajutat să reflecteze asupra direcției în care se îndreaptă.

Fostul afacerist a spus că a simțit nevoia să lase „volanul vieții” în mâinile divinității, conștient fiind că, uneori, încercările de a controla totul singur nu duc la cele mai bune rezultate.

Ceremonia de botez a fost filmată

Ceremonia de botez a fost una încărcată de emoție. Înconjurat de alți participanți, majoritatea tineri, Irinel Columbeanu a fost impresionat de poveștile și mărturiile acestora. Momentul culminant a fost cel în care, cu vocea tremurândă, a declarat public că își dorește să Îl urmeze pe Iisus Hristos, gest care l-a copleșit până la lacrimi.

„Am vrut să urmez exemplul dat de tatăl meu, care și el s-a botezat la aceeași sfântă biserică. Nu a fost deloc greu, Dumnezeu mi-a dat puterea să o fac. Am declarat că am hotărât, fiind la azilul la care sunt acum, să îl las pe domnul Iisus Hristos să fie la volanul vieții mele. Nu am fost singur, mai erau mulți alți tineri și tinere și am fost impresionat de ceea ce au spus ceilalți. Mi-a venit să și plâng când am fost botezat. Mi-am dat seama că oricât aș încerca să îmi conduc viața singur, numai Iisus Hristos mă poate ajuta să iau hotărârile cele mai bune pentru mine”, a declarat Irinel Columbeanu pentru un RomâniaTV.

„Vreau să îl urmez în credință pe Domnul Iisus Hristos!”, a strigat Irinel Columbeanu, la botez.

Sursă foto – Capturi Youtube, Facebook

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult