Jucăriile sexuale te trimit în al 9-lea cer sau la spital?

Un lucru este cert, auxiliarele sexuale condimentează viaţa intimă şi te scapă de dureri şi de isterie. Cei care au curaj să le încerce nu intră nicidecum în categoria persoanelor perverse, bolnave. Prejudecăţile nu au ce căuta în această poveste... incitantă.
  • Publicat:
Jucăriile sexuale te trimit în al 9-lea cer sau la spital?

Un lucru este cert, auxiliarele sexuale condimentează viaţa intimă şi te scapă de dureri şi de isterie. Cei care au curaj să le încerce nu intră nicidecum în categoria persoanelor perverse, bolnave. Prejudecăţile nu au ce căuta în această poveste… incitantă.

Este bine de ştiut că astfel de obiecte există de mai bine de 2500 de ani. Trecerea timpului şi-a pus amprenta şi asupra evoluţiei lor – la capitolul tehnologie şi imaginaţie stăm foarte bine. Vechii egipteni foloseau penisuri artificiale, romanii modelau lumânări în formă de penisuri gigantice, chinezii au inventat primul inel de penis.

Revenind în zilele noastre, statisticile sunt îmbucurătoare întrucât jucăriile sexuale pentru femei se vând foarte bine. E un lucru bun spun sexologii britanici, e un semn că oamenii sunt liberi să se manifeste aşa cum îşi doresc în dormitor, dau dovadă că sunt stăpâni pe viaţa lor sexuală. Să spunem lucrurilor pe nume – auxiliarele sexuale sunt mai mult decât nişte jucării.

Există şi un aspect medical ce nu trebuie ignorat. De exemplu, vibratorul poate fi de un real ajutor pentru doamnele care au probleme cu orgasmul. Unele astfel de instrumente sunt special concepute pentru a întări muşchii vaginali. Specialiştii sunt de părere că în loc să ne oripilăm, mai bine să achiziţionăm un penis artificial sau celebrele bile care fac zgomot atunci când sunt introduse în vagin. Pont – bărbaţii sunt fascinaţi de orice fel de jucărie sexuală, iar simplu fapt că te arăţi interesată îl poate excita peste poate pe partener.

Masturbarea are un rol important în sexualitatea umană. Nu este un substitut al actului sexual, dar sunt situaţii când e de un real ajutor şi e de preferat unui duş rece, susţin experţii americani. Jucăriile sexuale pot elibera tensiunea sexuală într-un mod ingenios şi mai satisfăcător.

La mare preţ în rândul americancelor este vibratorul cu perle (mărgele) ce se rotesc, plus un stimulator clitoridian care vibrează. Poţi opta pentru un vibrator numai bun de folosit în apă, dacă asta îţi doreşti. Atenţie! Dacă nu e folosit într-un mediu steril, te poţi pricopsi cu o infecţie vaginală de toată frumuseţea. Deci nu orice apă e bună de pompat în vagin. De exemplu, în piscină, dacă nu e cea personală, mai bine te abţii. De asemenea, vibratorul nu se împrumută. Se spală cu apă şi săpun înainte şi după utilizare. Altfel îţi poate aduce pe lângă plăcere şi nişte boli.

Burete vibrator – se numără printre jucăriile sexuale de masturbare pe care le poţi folosi alături de partener. Cum funcţionează? Dacă vrei să nu îţi intre apă în vagin, există un burete ce are în interior un vibrator. Intră sub duş, pune buretele pe clitoris şi vagin şi… te şi speli în timpul ăsta.

Bilele plăcerii – 2 bile de metal învelite în latex, de mărimea unei mingii de golf şi legate cu un şnur. Odată introduse în vagin se mişcă şi produc senzaţii de neuitat. În plus, pe lângă o imensă plăcere întăresc controlul muscular.

Limba veselă – un dispozitiv cilindric cu o limbă la un capăt. Simulează sexul oral şi adepţii susţin că e la fel de bună ca cea adevărată. Se introduce lubrifiant într-un compartiment special şi se alege unul dintre cele
5 programe – limba se mişcă în sus şi-n jos, dintr-o parte în alta ori afară-înăuntru.

Fluturele sălbatic – este o jucărie din plastic moale, are cam 7/7 centimetri şi arată ca un fluture cu aripile desfăcute. Partea din faţă a fluturelui stă pe clitoris, în timp ce corpul se întinde până la orificiul vaginal; vibratorul este încorporat. Îl poţi purta cu tine pe sub haine şi… doar cu o apăsare pe buton îţi poţi da drumul oriunde şi oricând. 🙂

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Chirila
Andreea Chirilă este absolventă a Facultăţii de Filosofie şi a ocupat timp de 8 ani funcţia de editor coodonator al revistei “Ce se întâmplă, doctore?”. De asemenea, Andreea Chirilă s-a ocupat de rubrica de beauty a revistei, prin pictoriale, articole dedicate tendinţelor din make up, ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”