Cum poate fi convinsă o femeie să schimbe poziţia sexuală

Aş vrea să vă cer un sfat. Nu mai ştiu ce să fac ca să îmi conving partenera să încercăm şi altceva decât poziţia misionarului. Este tot ceea ce facem de 3 ani, dar eu aş vrea să experimentăm, să ne trăim relaţia, nu să intrăm într-o rutină nesuferită. Ce să fac?
Cum poate fi convinsă o femeie să schimbe poziţia sexuală

Unul dintre cititorii noştri, exasperat de faptul că prietena lui, de 3 ani de zile, nu vrea să încerce altă poziţie sexuală în afara celei clasice, ne cere sfatul. Emilia Potenteu îi explică ce are de făcut.

Aş vrea să vă cer un sfat. Nu mai ştiu ce să fac ca să îmi conving partenera să încercăm şi altceva decât poziţia misionarului. Este tot ceea ce facem de 3 ani, dar eu aş vrea să experimentăm, să ne trăim relaţia, nu să intrăm într-o rutină nesuferită. Ce să fac?

Este cumva normal ca rutina să se instaleze la un moment dat în viaţa de cuplu. Obligaţiile de zi cu zi fac ca toată viaţa noastră să fie aproape mereu organizată. De multe ori, seara, ne facem în minte planul obligaţiilor de a doua zi şi, adesea, viaţa sexuală sfârşeşte prin a ajunge şi ea pe această listă, devenind mai degrabă o obligaţie decât o plăcere.

Momentele de intimitate predecesoare actului sexual în sine sunt din ce în ce mai rare, imaginaţia şi fantezia sunt limitate la nivel inconştient de rutină, certurile, dezamăgirile, greutăţile şi aşteptările din viaţa de cuplu interferează cu libidoul.

De asemenea, partenerii încetează să se mai seducă reciproc, nu îşi mai exprimă afecţiunea, nu se mai complimentează, nu mai savurează preludiul şi nici nu mai sunt deschişi către nou. Însă pentru unele cupluri rutina este sinonimă cu stabilitatea. Până la urmă, totul este ca echipa, cuplul, să funcţioneze corect din punct de vedere emoţional.

Emilia Potenteu: „Există şi avantaje ale unui cuplu stabil: cunoaşterea partenerei, intuirea mai uşoară a nevoilor şi dorinţelor ei, lipsa inhibiţiei, implicarea erotică. Rutina unui cuplu stabil este răspunzătoare de ritmul cuplului. În mod normal, într-un cuplu funcţional, cu cât partenerii se cunosc mai bine, cu atât mai mult ar trebui să fie mai tentaţi să experimenteze lucruri noi pe plan sexual.”