Eşti o romantică incurabilă?

Motivul şi modul în care începi o relaţie au o importanţă extraordinară asupra felului în care ea va decurge.
  • Publicat:
Eşti o romantică incurabilă?

Motivul şi modul în care începi o relaţie au o importanţă extraordinară asupra felului în care ea va decurge. Alegerea unei persoane greşite sau implicarea din motive eronate îţi vor zdruncina eforturile şi vei ajunge înapoi de unde ai plecat, mai nefericită.

Dacă întâlneşti mereu parteneri care te dezamăgesc, ar putea fi timpul să examinezi modul şi motivele pentru care te implici în relaţii şi să îţi rafinezi alegerile, astfel încât să poţi cunoaşte persoane capabile să te însoţească în călătoria în care vrei să mergi.

În cartea “Iubirea ca o ţeapă” autorul, Alan H. Cohen, îţi spune ce poţi să faci în această privinţă. Vei învăţa din rândurile acestui volum cum să “navighezi” când te îndrăgosteşti, cum să treci de la disperare la încredere în sine şi cum să construieşti relaţii bazate pe intimitate, nu pe fantezie.
Dacă te vei îndrăgosti la prima vedere, savurează clipa! Dragostea este cea mai intensă emoţie din lume – ne-am născut tocmai pentru a o simţi şi a o trăi. Dintr-odată, rutina vieţii capătă culori fantastice, problemele devin neînsemnate, iar lumea întreagă pare cu totul alta. Chiar şi oamenii care nu îţi plac par mai tolerabili şi chiar nu te mai deranjează să îţi vizitezi rudele de sărbători.

Eşti o romantică în serie?

Mulţi oameni care se îndrăgostesc la prima vedere o fac în mod regulat. Majoritatea dintre noi îşi găsesc sufletul-pereche cel puţin o dată pe lună. Suntem maeştri ai romantismului, dar neştiutori în ale relaţiilor.

Dar “dragostea în serie” are un scop. Cu fiecare nou episod, învăţăm mai multe despre cine suntem, ce ne dorim şi cum să facem faţă unei relaţii. Uneori avem mai multe de câştigat dintr-o relaţie scurtă, dar pasională, decât de pe urma celor îndelungate, dar plictisitoare.

Există numeroase tipuri de relaţii, iar fiecare dintre acestea aduce cu sine experienţă. Important de reţinut este că nimic nu se întâmplă aleatoriu. Gândurile, sentimentele, atitudinile, aşteptările şi simţul propriei valori sunt factori determinanţi extrem de puternici când vine vorba de longitudinea unei relaţii şi sunt câştigători în faţa “destinului” şi “norocului”.
Epitetul “norocos” poate viza o partidă de sex neaşteptat de bună sau întâlnirea din senin a unei persoane extraordinare, însă nu are nicio legătură cu clădirea unei relaţii de calitate.

Principiile aflate la baza iubirii adevărate – şi a vieţii în general – sunt consecvente, certe şi la îndemâna ta pentru a le folosi printr-o alegere conştientă. A te baza pe noroc pentru a-ţi întâlni sufletul pereche este ca şi cum ai depinde de loterie pentru a-ţi câştiga existenţa. Nu ai nevoie de noroc pentru a te bucura de o relaţie romantică extraordinară. Trebuie doar să fii isteaţă!

Date carte: “Iubirea ca o ţeapă”, Alan H. Cohen, 352 pag, 44,91 Lei

Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”