De ce te întorci mereu la el?

Cu toţii cunoaştem cupluri, celebre sau mai puţin celebre, care fac din viaţa lor un spectacol intens cu acte de iubire şi de ură, cu împăcări şi despărţiri.
De ce te întorci mereu la el?

Cu toţii cunoaştem cupluri, celebre sau mai puţin celebre, care fac din viaţa lor un spectacol intens cu acte de iubire şi de ură, cu împăcări şi despărţiri.

Le-am privit pentru că ne-au atras ori ne-au intrigat, ne-am întrebat şi nu am ştiut cum să răspundem acelui ”de ce?” De ce se întoarce din nou la el sau de ce el se întoarce din nou la ea? De ce? Răspunsul îl oferă psihoterapeutul Simona Ghinea.

Psihologic vorbind, răspunsul se regăseşte în istoria fiecărei persoane, în forma şi consistenţa relaţionării pe care copilul, astăzi adult, a avut-o cu cei care l-au îngrijit. Încă din prima copilărie, natura experienţelor trăite ne cristalizează structuri predictive de relaţionare şi interacţie cu ceilalţi.

Schemele mentale create încă de atunci codifică tipologia aşteptărilor pe care le avem faţă de comportamentul celorlalţi în relaţia cu noi. Tendinţa psihică este de a ne ”repara”, de a opri vulnerabilitatea cauzată de traumele emoţionale timpurii, ceea ce determină cumva o repetiţie simbolică a acelor experienţe.

Mai concret, dacă suferinţa noastră a fost cauzată de neglijenţa tatălui, atunci tendinţa inconştientă este de a fi atraşi într-un parteneriat cu o simbolistică similară. Dacă mama ne-a ”neglijat” sau dacă ne-am simţit ”neiubiţi”, atunci e puţin probabil să fim atraşi de un partener prezent şi iubitor, ci mai degrabă ni se aprind călcâiele după unul care ştie cum să ne ignore. Cu alte cuvinte, suntem victime sigure ale experienţelor timpurii când învăţam ce e normal şi ce nu.

Pe măsură ce trece timpul, schemele noastre mentale devin din ce în ce mai complexe, în lumea noastră intră şi alte personaje, iar din interacţiile cu acestea, învăţăm şi ne dezvoltăm diverse mecanisme de adaptare şi protecţie. Învăţăm sau nu, că acţiunile şi comportamentele noastre sunt motivate de gânduri şi emoţii, că gândurile sunt reprezentările noastre şi chiar dacă pot fi generate şi influenţate de stimuli externi sau interni, putem dobândi autonomie asupra lor prin capacitatea de a înţelege.

Teama noastră inconştientă, în cele mai multe dintre cazuri, de a nu fi ”abandonaţi”, ne face să trăim sentimente negative, vinovăţie, emoţii intense la gândul că nimeni altcineva nu ne poate iubi, convingeri că nu merităm să fim iubiţi. Cu o stimă de sine scăzută sau fluctuantă, repetăm experienţele negative şi rămânem în relaţii vicioase, convinşi fiind că noi nu suntem suficient de buni, de frumoşi sau de inteligenţi, iar dacă ne-am ”corecta”, lumea noastră s-ar schimba.

Aceste gânduri iraţionale ne ocupă mintea şi ne incapacitează abilitatea de a fi obiectivi, astfel că nu vedem şi nu înţelegem problemele partenerului sau patologia din dinamica relaţiei de care suntem dependenţi şi repetăm cu scopul reparaţiei, fără ca, de fapt, să reparăm nimic, pe principiul “dacă alegi la fel, obţii la fel”.

Ce e de făcut?

Nu e simplu, dar nici imposibil. Astfel de comportamente se învaţă, creierul are proprietăţi plastice, adică suportă modificări de structură, pe toată durata vieţii, în urma experienţelor şi a stimulilor la care suntem supuşi sau la care ne supunem intenţionat, ceea ce face din noi personalităţi modelabile. Nici măcar genetica nu se mai pune de-a curmezişul: ştiinţa demonstrează că singura noastră moştenire genetică este calitatea de a rămâne oameni şi nu cai. Genele noastre se exprimă tot în raport cu stimulii.

Cu alte cuvinte, natura ne este favorabilă şi răspunde pozitiv schimbării. Foarte important este să înţelegem ce se întâmplă cu noi, să înţelegem care sunt alegerile ce ne produc suferinţă, să descoperim de ce am făcut acele alegeri, să conştientizăm beneficiile din spatele alegerilor noastre. Întotdeauna există beneficii cu rol de suport pentru comportamentele nedorite, iar ele nu sunt la vedere.

Aşa cum am mai spus, gândurile noastre sunt reprezentative pentru ceea ce suntem şi pentru cine suntem. Schimbarea începe de la un gând bun şi nou despre tine. Învaţă să te iubeşti pe tine, cum să te iubeşti pe tine, deoarece abia atunci vei fi capabil să-l iubeşti pe cel de lângă tine.    

Simona Ghinea a profesat în cadrul Mental Health Clinic iar în prezent este specialist psiholog/psihoterapeut în cadrul Metropolitan Hospital.