Cei din jur te tratează în funcție de ceea ce accepți: ce să nu tolerezi niciodată!

  • Publicat:
Cei din jur te tratează în funcție de ceea ce accepți: ce să nu tolerezi niciodată!
Sursa foto: shutterstock

Cu toții avem tendința să fim mai permisivi cu cei pe care îi iubim, fie că este vorba de familie, de partenerul de cuplu sau de prieteni. Și de cele mai multe ori, această anduranță ne afectează în mod negativ. Iată ce ar trebui, începând de azi, să nu mai tolerezi la ceilalți!

Lucruri pe care nu ar trebuie să le accepți niciodată într-o relație, de orice natură ar fi aceasta

Felul în care te raportezi la ceilalți și modul în care gestionezi lucrurile care te deranjează spun multe despre viitorul relațiilor tale. Astfel, fie că facem referire la o relație de cuplu, la una de prietenie sau chiar și la una profesională, principiile vor fi aceleași.

Iată care sunt cele mai des întâlnite comportamente care, dacă le vei accepta, în timp, te vor conduce pe tine spre derizoriu.

Disponibilitate la orice ora

Se spune că într-o relație trebuie să dai totul pentru cealaltă persoană. Să fii mereu acolo, în orice context și indiferent de situație. Însă, deși sună frumos, acest tip de atașament este unul extrem de toxic. Și poate produce multă frustrare în timp. Atât pentru tine, cât și pentru ceilalți. Așadar, nu, nu este în regulă să fii disponibil pentru oricine, oricând!

Citește și: Prietenie toxică: cum să știi dacă e timpul să închei o astfel de prietenie?

Minciuni sau lucruri ascunse

Minciunile și lucrurile ascunse au rol dublu: manipulează și-n egală măsură, încalcă încrederea care există între două persoane. Și desigur, distrug relația până atunci clădită. Oricât de inofensiv ar părea, a minți chiar și-n glumă într-o relație, de orice natură ar fi ea, nu e în regulă. Să te îndoiești în mod constant de celălalt sau de orice cuvânt din gura să, iarăși, nu e în regulă.

Lipsa setării propriilor limite

Atunci când ai un set de limite bine stabilite, relațiile tale vor fi tot mai sănătoase și mai fructuoase. Să impui limite nu înseamnă că dai astfel dovadă de mai puțină toleranță în relații. Înseamnă că știi exact cât meriți, cât valorezi și știi exact unde se termină linia dintre a fi la dispoziția celor dragi și a-ți rezerva timp ție și nevoilor tale.

A nu impune niciun soi de limită va duce, în timp, la multe resentimente adunate, resentimente ce te  vor provoca să reacționezi la un anume punct. Și pentru a evita acest episod neplăcut, sănătos ar fi să ai limite și să îi și obișnuiești pe cei din jur să ți le respecte.

Citește și: 7 lucruri pe care femeile cu adevărat puternice le fac într-o relație de cuplu

Neexprimarea nemulțumirilor

Mulți au tendința să evite să își exprime nemulțumirile dintr-un singur motiv, acela de a nu crea conflicte sau tensiuni. Însă acceptarea unui comportament neplăcut nu duce decât la intensificarea acestuia.

Cel mai sănătos mod de a gestiona gradul de acceptare sau toleranță într-o relație este comunici atunci când simți asta, despre orice te frământă. Fii deschisă și ridică-ți standardele!

Surse: Times Of India, PsychCentral, Medium

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”