6 motive pentru care să NU te măriți până la 30 de ani

  • Publicat:
6 motive pentru care să NU te măriți până la 30 de ani
Sursa foto: shutterstock

Femei fiind, ne dorim soțul perfect, copiii perfecți, căsnicia perfectă, cariera perfectă! Numai de-ar fi atât de simplu! În realitate, căsătoria este un pas pentru care nu ne simțim niciodată complet pregătite. Totuși, trebuie să știi că dacă nu ai făcut acest pas la 20 de ani, nu e capăt de lume. Ba dimpotrivă!

De ce să nu te căsătorești până la 30 de ani

Căsătoria pentru multe femei este un soi de obligație pe care trebuie să o bifezi pe o listă. În realitate, e vorba doar de găsirea persoanei potrivite. Să fii singură la 20 de ani nu e o tragedie. Ba contrar, la vârsta aia ar trebui să ieși în lume, să cunoști locuri și oameni noi, să experimentezi, să îți trăiești din plin viața!

Trebuie să întâlnești câțiva bărbați înainte pentru a ști ce-ți dorești să ai alături de tine o viață întreagă. Chiar dacă primul iubit ti s-a părut și dragostea vieții tale, ei bine află că lucrurile stau diferit. Există mai multe feluri de iubire. Diferită una de cealaltă. Important este să alegi omul cu care să trăiești o iubire matură, însușită, longevivă! O iubire cu fundament solid.

La 30 de ani, vei aprecia altfel viața. Dacă la 20 de ani te atrag ieșirile în oraș, petrecerile în aer liber sau festivalurile de muzică electronică, ei bine la 30+ perspectivele și plăcerile vieții vor fi altele. Și dacă, într-adevăr îți dorești pe cineva pe aceeași lungime de undă cu tine, merită așteptarea.

Vei avea mai multă încredere în tine și vei face față altfel provocărilor din viața ta. De asemenea, dacă la 20 de ani, o restanță ți se părea un capăt de lume, află că la 30 vei gestiona cu o altă ușurință problemele.

Vei fi mai sigură și mai stabilă pe cariera ta, ceea ce îți va permite să investești și în căsnicia ta și în viața de cuplu. De multe ori, atunci când ești tânără, ești mult prea focusată pe a face decât pe a fi. Ambiția profesională poate interfera cu iubirea și îți va fi imposibil să jonglezi cu cele două în același timp.

Statisticile sunt și ele de partea ta. Femeile care se căsătoresc după 30 de ani tind să aibă căsnicii care vor dura, comparativ cu cele care se grăbesc. Stereotipul este că jumătate din căsătorii se încheie cu un divorț, astfel că, dacă aștepți până la jumătatea vieții tale, șansele de reușită sunt mai mari.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân