Sindromul impostorului: tot ce trebuie să știi despre el

Sindromul impostorului este, din punctul meu de vedere, o consecință directă a unei stime de sine reduse. Atunci când ai impresia că nu ești în stare de nimic, nu valorezi mare lucru (profesional sau personal) apare acest sindrom ce te face, uneori, să te bagi sub masă de rușine. Nu poți primi un compliment, nu te poți bucura de o promovare, că ai impresia că, la un moment dat, cineva își va da seama că totul a fost o nimereală și că, în esență, tu ești inadecvat.

 Suferă de acest sindrom persoanele care au avut fie părinți foarte stricți ori perfecționiști sau poate profesori mult prea drastici ce au “ucis” personalitatea în formare. Acest sindrom apare și atunci când ne ignorăm talentele și abilitățile, mai ales atunci când ni se oferă o oportunitate uimitoare.

De exemplu, atunci când i s-a spus lui Harry Potter că este un vrăjitor, reacția sa imediată a fost să creadă că a intervenit o greșeală, pentru că nu ar putea fi magic sau special în niciun fel. Fiecare dintre noi am experimentat sindromul impostorului cel puțin o dată în viață, iar din acest motiv, iată de ce este bine să știm câteva aspecte cheie legate de el.

Recomandări

Psih. Ligia Peters: Cum știi când este momentul să mergi la un psiholog?

Importanța relațiilor de prietenie pentru sănătatea mintală și emoțională

În ce constă sindromul impostorului

Sindromul impostorului presupune faptul că cel puțin o dată în viață v-ați confruntat cu unul sau mai multe dintre următoarele gânduri:

Jena și teama de eșec + gânduri cu conținut negativ, cum ar fi: „La ce mă gândeam?”, „Nu sunt suficient de bun”, „Toată lumea își va da seama că sunt inutil”, „Dacă încerc asta, voi eșua!”

Reacții față de gândurile negative: pregătirea excesivă pentru a-i impresiona pe ceilalți, procrastinarea și panicarea, creșterea comportamentelor superstițioase, cum ar fi nepurtarea unui anumit obiect de îmbrăcăminte din cauza convingerii că ar putea aduce ghinion, dorința de a se retrage din situația de care se teme sau de a evita orice persoană care amintește de situația specifică, ducând în cele din urmă la evitarea prietenilor, a profesorilor sau a colegilor de muncă, credința fermă că toată lumea te critică, credința că toți ceilalți nu s-au simțit niciodată ca tine și nu te-ar putea înțelege.

Reacții de anxietate fizică persistente, cum ar fi: creșterea ritmului cardiac, respirație superficială, palme transpirate, tensiune musculară, insomnii sau, la polul opus, somnolență.

Dacă ai bifat și tu criteriile enumerate mai sus, s-ar putea să te fi confruntat și cu sindromul impostorului. Sindromul impostorului nu este o tulburare medicală sau psihologică, ci o experiență obișnuită care se declanșează la o mulțime de oameni, în special cla oameni inteligenți, talentați și de succes. Este mai răspândit la femei, precum și la minorități. Deși sindromul impostorului este mai frecvent întâlnit în aceste categorii, poate apărea la oameni de toate genurile și toate rasele, precum și toate ocupațiile.

Multe vedete, oameni de știință și alte persoane publice, precum Albert Einstein, Maya Angelou, Emma Watson, David Tennant, Michelle Obama și Neil Gaiman au vorbit despre sindromul impostorului. Mulți studenți din programe academice sau echipe sportive de mare succes ar putea, de asemenea, să creadă că sunt impostori și au fost selectați accidental.

Dacă ai aceste sentimente, ai putea crede că trebuie să fii întotdeauna „perfect”, să nu faci niciodată greșeli și să realizezi totul de unul singur, fără niciun fel de asistență, sprijin sau îndrumare. Orice greșeală sau sprijin primit te-ar putea face să crezi că nu ești demn de laudă pentru realizarea ta.

Și totuși, toți supereroii, inclusiv Superman, Wonder Woman, Black Panther și She-Ra au nevoie de alte persoane care să-i să reușească. Unii oameni cred că, dacă nu sunt geniu în mod natural (dacă talentele sau abilitățile nu le vin în mod natural), atunci nu sunt cu adevărat talentați sau demni. Mulți oameni cred, în mod eronat, faptul că dacă ar fi talentați, nu ar trebui să studieze sau să practice, dar un adevărat om talentat nu numai că practică, dar are și mai multe eșecuri pe parcurs.

Presupunem că dacă am fi cu adevărat talentați, inteligenți și suficient de buni, am putea să:

Nu facem niciodată greșeli
Știm totul și să fim adevărați experți
Nu ne îndoim niciodată de noi înșine
Nu avem nevoie niciodată de ajutor
Avem succes în tot ceea ce facem

Adevărul nefericit despre sindromul impostorului este că dacă se întâmplă să primim feedback negativ sau să fim criticați, apar toate șansele ca noi să înțelegem din acest lucru faptul că, de fapt, nu suntem suficient de buni. Cu toate acestea, indiferent cât de multe feedback-uri pozitive și laude am putea primi, există toate șansele să le respingem, crezând că cealaltă persoană nu se află în totală cunoștință de cauză și că nu înțelege cât de „impostori” suntem, de fapt.

Cum gestionăm sindromul impostorului?

Iată câțiva pași pe care îi poți urma:

Recunoaște-l – recunoaște când gândurile și autoevaluările sunt conduse de sindromul impostorului. Recunoașterea și delimitarea acestuia te pot ajuta să înțelegi mai bine ce se întâmplă.
Normalizează-l – acceptă faptul că mulți oameni se confruntă cu sindromul impostorului la un moment dat și oamenii care sunt inteligenți, talentați, creativi, sensibili, amabili și de succes au mai multe șanse de a-l dezvolta.
Înțelege – înțelege de ce ai aceste experiențe. Dacă ai simptome ale sindromului impostorului, întreabă-te care este imaginea de ansamblu: „De ce anume îmi pasă cu adevărat?”

Onorează imaginea de ansamblu. Odată ce recunoști imaginea de ansamblu, ia măsuri pentru a o onora. De exemplu, ajută-i pe alții chiar și atunci când te simți inadecvat. Amintește-ți că sindromul impostorului te ține la curent cu ceea ce îți pasă. Amintește-ți că opusul celei mai mari frici este de fapt cea mai mare valoare de bază. Discută cu alții despre sindromul impostorului – vorbind cu alte persoane, vei reuși să înțelegi că nu ești singurul om care se confruntă cu asemenea experiențe, ceea ce te va face să nu te mai simți atât de singur și să nu te mai izolezi, în cele din urmă.

Așadar, dacă te confrunți cu acest sindrom și te întrebi dacă este ceva în neregulă cu tine, află că totul este minunat, iar tu te afli fix acolo unde trebuie să fii! Fruntea sus și ai încredere în tine!

–